Data publicării:

Bani România 1989. Țara noastră încasează datoriile de dinainte de revoluție

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

 România a încasat, în primul semestru al anului, 31 milioane dolari SUA în contul creanţelor României de dinainte de 31 decembrie 1989, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanţelor Publice în şedinţa de guvern de miercuri. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice a prezentat două rapoarte privind situaţia creanţelor menţionate la data de 30 iunie 2017, respectiv 31 decembrie 2016. 

"România a încasat în primele şase luni ale anului 31 milioane dolari SUA în contul creanţelor României provenite din operaţiunile de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe derulate înainte de 31 decembrie 1989 pe relaţia devize convertibile, nivelul acestor creanţe însumând 806,3 milioane dolari SUA la data de 30 iunie 2017, faţă de 837,3 mil. dolari SUA la 31 decembrie 2016", precizează sursa citată. 

În comunicat se arată că nivelul creanţelor în dolari SUA soluţionate şi reglementate prin semnarea unor acorduri la nivel guvernamental, aprobate prin hotărâri ale Guvernului şi care se află în diferite stadii de încasare, însumau 565 milioane dolari SUA la 30 iunie a.c., faţă de 596 milioane dolari SUA la 31 decembrie 2016. 

"Creanţele în dolari SUA nesoluţionate înregistrau la 30 iunie a.c. acelaşi nivel cu cel din 31 decembrie 2016, adică 241,3 milioane dolari SUA", potrivit aceleiaşi surse. 

Conform comunicatului, pe relaţia ruble transferabile şi alte sume în diverse valute, creanţele provenite din operaţiunile de export, cooperare economică internaţională şi alte acţiuni externe derulate înainte de 31 decembrie 1989 au crescut în aceeaşi perioadă la 1,470 miliarde ruble transferabile la 30 iunie 2017, faţă de 1,454 miliarde ruble transferabile la 31 decembrie 2016, datorită calculării de dobânzi la soldurile existente conform Aranjamentelor bancare. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel