Data publicării:
Bani europeni. Petre Daea, anunţ important
România a atras în acest an 3,3 miliarde de euro bani europeni din programele speciale pentru agricultură, a declarat, joi, ministrul de resort, Petre Daea.
"Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) constituie un mecanism extrem de important pentru mediul rural, pentru investitori, pentru menţinerea tinerilor la sate şi crearea locurilor de muncă. Din cele 39 de măsuri ale PNDR au fost lansate deja 36, urmând ca celelalte 3 să fie lansate în primul trimestru din 2018. Urmare acestei activităţi intense, prin îmbunătăţirea procedurilor şi metodelor de lucru, s-a reuşit în acest an accesarea unei sume de 1,56 miliarde de euro, faţă de 501 milioane de euro anul trecut, rezultând astfel 3,313 miliarde de euro bani europeni din programele speciale pentru agricultură pentru care s-au depus documentaţii', a spus Daea.
Ministrul Agriculturii a subliniat că România nu are o situaţie confortabilă în ceea ce priveşte balanţa comercială cu produse agroalimentare şi s-a arătat nemulţumit că 'importăm mult şi uneori de calitate îndoielnică', iar exporturile sunt constituite în mare parte din produse neprelucrate.
'De aceea ne-am propus programe de susţinere a produselor deficitare. S-a implementat, astfel, programul de tomate şi rezultatele se văd şi se simt', a mai spus ministrul citat de Agerpres.
Acesta a precizat că, deşi sunt rezultate vizibile, în agricultura României mai sunt încă multe de făcut, 'cu un grad ridicat de aşteptare'. 'Socotim că noi, toţi care desfăşurăm activitatea în agricultură şi industrie alimentară, de la Guvern până la ultimul funcţionar, şi împreună cu fermierii din agricultura ţării, indiferent de sector, trebuie să continuăm programele începute şi să ne pregătim ţara pentru importanta etapă a preşedinţiei României din 2019 (Preşedinţia Consiliului UE, n.r.) şi stabilirea unor obiective clare pentru România în cadrul Politicii Agricole Comune', a subliniat Petre Daea.
[citeste si]
Totodată, ministrul a transmis fermierilor că, în prezent, 78% din avansul pe suprafaţă, respectiv 722 milioane de euro, a intrat în conturile fermierilor. 'După 15 noiembrie, începem şi plăţile la zootehnie, urmând să dăm şi plata distributivă', a precizat ministrul Agriculturii. Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, participă joi la deschiderea oficială a Târgului internaţional de produse şi echipamente din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei - Indagra 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News