Data publicării:

Banda delimitată de stâlpi produce haos în București

Autor: florin, Florin Pupăză | Categorie: Stiri
WhatsApp

Pe Splaiul Independenței, de la intersecţia cu Strada Şelari până la cea cu Calea Victoriei, s-a amenajat o bandă specială pentru RATB, delimitată de stâlpi. Ea va fi extinsă pe tot Splaiul Independeței. Cum au reacționat bucureștenii și ce riscă șoferii care intră pe această bandă?

În afară de RATB, pe această bandă mai pot intra ambulanțele, pompierii sau echipajele de Poliție aflate în misiune. Taxiurilor le este interzis accesul.

"Parcagiii fac proteste, ne înjură pe noi, ce-ai făcut domnule, ne-ai luat pâinea de la gură", a declarat Răzvan Popa, purtător de cuvânt al Poliției Locale a Municipiului București, pentru b365.ro.

Un echipaj de la Serviciul Circulaţie al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti (PLMB) stă la intrarea pe banda RATB, iar altul așteaptă șoferii care nu respectă regulile la ieșirea de pe bandă.

Șoferii care nu respectă banda specială riscă două puncte amendă și două puncte penalizare. "Este aceeași contravenție cu intrarea pe sens interzis. Deocamdată dăm doar avertismente", a declarat Răzvan Popa.

Mulți șoferi sunt nemulțumiți de banda pentru RATB, iar unii dintre ei chiar i-au înjurat pe polițiști.

Cum se desfășoară traficul

Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale a Municipiului București a spus că, de când s-a inaugurat banda, circulația mașinilor pe Splaiul Independeței s-a îndesit, dar nu au existat blocaje.

Deși există un panou care avertizează clar că banda este doar pentru RATB, iar polițiștii care stau la intrare pe bandă opresc șoferii care vor să intre, explicându-le situația, mulți șoferi bucureșteni refuză să respecte regulile.

Între stâlpișorii care delimitează banda s-au făcut și anumite porțiuni pe unde se poate intra în Centrul Istoric, ori pe unde pot intra locatarii din blocurile din jur. Șoferii care nu vor să aștepte în trafic intră prin acele spații și pătrund pe bandă.

Ce spun bicicliștii

Bicicliștii s-au arătat încântați de banda pentru RATB, chiar dacă aceasta nu este făcută și pentru ei. "Foarte tare!", a exclamat o biciclistă care a trecut pe banda pentru RATB, încântată de noua măsură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel