La noi, lucrurile sunt pe dos. Poți număra pe degete situațiile în care demnitarii ajung să ia credite. Dar și în cazul celor care se împrumută, după ce au petrecut ceva vreme în mandat, unii încep să dea credite. Miniștri, parlamentari, primari de mari municipii își descoperă rapid generozitatea și oferă prietenilor împrumuturi substanțiale, cel mai probabil fără dobândă și  garanție.  Doar nu sunt cămătari să facă profit fiindcă ajută pe alții.

O posibilă explicație ar putea pleca de la avertismentul lui Traian Băsescu, pe vremea când păstorea PDL: ”Nu puneți mâna pe bani!”. Acțiunile la firme care câștigă contracte cu statul, conflictul de interese, achiziții le imobiliare sub prețul pieței sau vânzările la prețuri mult umflate pot fi explicate de piariști și apărate de avocați. Dacă mai ai și procurorii de partea ta, cum se mai întâmplă în politică, nici nu te doare capul. Cu flagrantul, însă, e mai greu de scăpat. Cum să explici că ai pus mâna pe bani, cum să justifici ”mormanul”?

Totuși, există o explicație: erau ai mei, el doar mi-a returnat împrumutul. Uite, e trecut și în declarația de avere!

Să-i spunem  metoda ”Porumbelu”: un tip laudă unui prieten porumbelul pe care se pregătea să-l scoată la vânzare. Îmi aduce mii de euro. Dar îl dai cu numai o sută. Da, dar e porumbel voiajor. De fiecare dată se întoarce acasă. Așa și cu creditul: îl dai odată, de câte ori se întoarce înapoi? De câte ori e nevoie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News