Bălăceanu-Stolnici: Ana Aslan a descoperit din întâmplare efectul procainei, pe care l-a speculat comercial. Nu Gerovitalul e marele ei merit

În cadrul podcastului său, Ionuț Vulpescu l-a întrebat pe acad. Stolnici dacă  este vorba despre realitate sau este doar o mitologie creată în jurul Institutului Ana Aslan?

C.B.S: Cu Ana Aslan este foarte simplu. Ana Aslan era un doctor foarte bun, pe merite personale, prin concursuri, un om foarte inteligent și muncitor, dar care a descoperit efectele procainei din întâmplare. Care sunt efecte interesante. Le-a speculat comercial, foarte bine. Însă meritul ei mare nu e ăsta. E că a atras atenția că există geriatrie, există bolnavi bătrâni, și a făcut Institutul de Geriatrie, și i-a dat o destinație foarte interesantă, și clinică, experimentală și socială. Ceea ce este prodigios pentru vremea aceea. Nu a vrut să facă specialitatea, specialitatea am creat-o eu! Toată rețeaua de geriatrie, pe care o avem noi azi, e datorită mie. Ea nu a vrut să o facă și nu a avut puterea să o facă! Dar, pe Ana Aslan pentru asta o admir: a reușit să impună geriatria, să dea statului o instituție prestigioasă care se menține și astăzi și a reușit să introducă conceptul că nu trebuie să tratezi bătrânețea la bătrânețe, ci din tinerețe să te apuci să îți pregătești corpul ca să își facă o bătrânețe frumoasă.

I.V: De ce omul nu are grijă de el cât e tânăr și se gândește numai la bătrânețe la asta?

C.B.S.: Eh, zice mie nu mi se întâmplă, o să trec peste toate!

Marele psihanalist Jacques Lacan s-a simțit foarte bine după Gerovital

I.V.: La Institut l-ați avut pacient pe marele psihanalist Jacques Lacan!

C.B.S: A fost!

I.V: Cum a ajuns Jacques Lacan în România, să vă fie pacient?

C.B.S: A făcut o depresie. Or nu știu dacă el sau cei din jurul lui l-au convins să vină să facă un tratament antidepresiv la Ana Aslan. Și așa a venit marele Lacan. L-am avut pacient, am stat de vorbă cu el, era un om foarte interesant. Dar noi nu am făcut cu el tratamente psihanalitice. Ar fi fost paradoxal și ridicol. Noi am făcut tratamentele clasice, cu Gerovital, s-a simțit foarte bine, a fost foarte mulțumit, dar am învățat foarte multe de la el.

I.V.: Deci marele Lacan a avut o criză de depresie. Se poate întâmpla oricui. De ce oamenii în general, când e vorba de afecțiuni neurologice, psihice, sunt mai pudici, nu vorbesc despre asta?

C.B.S: Totdeauna bolnavii de psihiatrie când își văd doctorul trec pe frontul celălalt. Să nu îi vadă stând de vorbă. Bolile care afectează psihicul uman au fost considerate întotdeauna fie nefaste, de origine diabolică, posesivă ș.a.m.d., fie boli rușinoase, pentru că afectează negativ personalitatea umană. De aceea, bolnavii ascund bolile mentale.

Stolnici: Personal, nu am așa mare încredere în psihanaliză

I.V: Cum vi se par astăzi, în 2022, consecințele operei lui Freud?

C.B.S: Eu, personal, nu am fost niciodată un amator al psihanalizei. Am citit, e foarte frumos construită, elaborată, dar fondul ei științific și bazele ei științifice sunt mai șubrede decât ornamentația literară și culturală pe care Freud i-a dat-o! El a și apărut într-un moment când Suprarealismul începea să se dezvolte. S-a înscris în mișcarea suprarealistă, încât psihanaliza e mai mult pentru mine un aspect cultural. Am fost amator al psihiatriei clasice și al psihologiei wundtiene, obișnuite, care se face la facultățile de psihologie. Dar acesta este punctul meu de vedere dar și al multora. Și profesorul Parhon! Și Școala de Psihiatrie Românească, n-a fost axată pe psihanaliză. Au fost câțiva axați pe psihanaliză. Au fost câțiva psihanaliști. Popescu Sibiu, profesorul și doctorul Vlad și alții, dar nu aș putea spune că am avut entuziasmul pentru psihanaliză din punct de vedere medical. Din punct de vedere cultural, da! Pentru că a fost la rădăcinile Suprarealismului și a încântat lumea, mai ales lumea literară. O schizofrenie nu poți să o tratezi cu psihanaliză. O melancolie mare și grea. Riști să îți moară bolnavul. Eu nu am așa o încredere mare în psihanaliză.

Freud, un neurolog suferind de stări neuropatice. Jung îi e superior cultural

I.V: Dacă facem așa o paralelă între Freud și Jung, care ar fi diferențele fundamentale între ei?

C.B.S: Pentru mine e o chestie mult mai mare. Dar am să vă spun de ce. Jung a fost un om mare. Întâi a fost psihiatru, a făcut psihiatrie. După aceea s-a înscris în mișcarea psihanalitică și a fost un om de o mare cultură, înaltă. Știți că a întrerupt activitatea lui vreo doi ani de zile, ca să facă studii de Teologie, de Filosofie. El a fost din punct de vedere spiritual un gnostic, simpatizant al lui Basilides. Are lucrări foarte interesante despre mecanismele mentale ale gnosticilor, despre problema Treimii, despre chestiuni profund teologice. Mondus unus, memoria colectivă, e un concept medieval pe care tot el l-a dezvoltat.

Pentru mine, Freud este un neurolog, suferind el însuși de stări neuropatice, care a făcut el însuși o descoperire a inconștientului, și a dat-o foarte inteligent. Jung, dimpotrivă, a fost un om de o vastă cultură, care a așezat psihanaliza într-un context cultural extraordinar de mare și de puternic. Dacă știți problema coincidențelor semnificative, veți vedea că e superior.

Interviul integral poate fi ascultat accesând următorul link: https://www.youtube.com/watch?v=KNe_yCbhEXE

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News