Contractele de energie cu băieţii deştepţi sunt foarte greu de schimbat. Renegocierea înţelegerilor avansează greu, iar termenul limită tocmai a fost devansat. Contractele bilaterale din energie au fost transmise către Ministerul Justiţiei în vederea găsirii unei posibilităţi de anulare a acestora, a declarat ministrul Economiei, Lucian Nicolae Bode.
În data de 15 februarie, negocierile bilaterale cu companiile din sector în scopul reducerii duratei şi a cantităţii şi, respectiv, al creşterii preţului nu au dat rezultatele aşteptate, iar în aceste condiţii s-a luat decizia transmiterii contractelor către Ministerul de Justiţie în vederea analizării lor pentru o eventuală anulare, a precizat ministrul citat.
O decizie în acest sens urmează să fie luată în 23 februarie, a mai spus ministrul Bode, care a menţionat că urmează să se stabilească o poziţie comună a celor două ministere.
Potrivit şefului de la Economie, principalul obstacol în încheierea negocierilor a fost creşterea preţului energiei electrice livrate de Hidroelectrica. Pe de altă parte, în privinţa reducerii cantităţii şi a duratei contractului au existat unele acorduri. "Statul român este interesat să aducă aceste contracte în limita normalului şi a bunului simţ", a spus Lucian Nicolae Bode.
Acesta a subliniat că "există şi un plan B" care va fi aplicat după şi în funcţie de răspunsul primit de la Ministerul Justiţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor