”Alături de prim-ministrul României, domnul Florin Cîţu, și de președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghita, am participat la o serie de discuții cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și cei ai asociațiilor de pacienți. Tema principală a acestor discuții a fost legată de campania de vaccinare. Cu toții am fost de acord că trebuie să creștem ritmul de imunizare. În același timp, ne interesează să găsim cele mai bune soluții, astfel încât pacienții cu boli cronice să aibă parte de toate serviciile medicale de care au nevoie. În plus, trebuie să continuăm imunizarea acestor persoane și în acest fel să reducem cât mai mult îmbolnăvirile cu SARS-COV2. Au fost discuții importante și mă bucur că am reușit să punem pe hârtie și câteva idei importante:
Vom opera o nouă modificare în platforma #RoVaccinare: nu va mai fi limitat numărul de persoane înregistrate de către aparținători.
În acest fel, oricine are acces la un calculator sau telefon poate ajuta o altă persoană să se înscrie pentru vaccinare în platforma informatică. În prezent, o persoană poate programa în sistem maximum nouă persoane; Analizăm propunerea privind programarea pentru imunizare direct în centrele de vaccinare. Împreună trebuie să găsim soluții și pentru cei care nu au acces la tehnologie, iar aceasta ar putea fi o variantă prin care să îi ajutăm și pe românii care vor să se vaccineze, dar care nu se descurcă în platforma informatică.
Este important să continuăm să le explicăm celor din jurul nostru cât de importantă este vaccinarea! Mulțumesc reprezentanților organizațiilor neguvernamentale și asociațiilor de pacienți pentru efortul pe care îl depun ca cetățenii să fie informați corect despre beneficiile serurilor anti-covid. Trebuie să luptăm împreună pentru a reveni la normalitate!”, a scris Andrei Baciu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”