Data actualizării:
Data publicării:

BACALAUREAT 2015. Teama unui elev de la Colegiul B.P. Hasdeu Buzău

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

În Buzău, elevii de la cel mai bun liceu din județ - Colegiul Național B.P. Hasdeu - au spus că au trecut cu bine de subiectele primite la Limba și literatura română din cadrul examenului de bacalaureat 2015.

Ionuț, elev de la profilul real, a zis că îi era teamă să aibă subiecte "penibile" așa cum a fost la Evaluarea Națională.

"Mi l-am ales pe Moromete. Mă identific cu el, pentru că sunt genul mai filosof, chiar dacă merg la real. Subiectele au fost decente, accesibile. Sincer să fiu, mă bucur că subiectele au fost un pic mai grele, pentru că rămăsesem mirat când am văzut subiectele de la clasa a VIII-a. Au fost chiar penibile și îmi era teamă că ne vor da și nouă la fel. Sper că voi lua un 9. Vreau să merg mai departe la Automatică", a declarat Ionuț (profil real).

"Mi-am ales George Călinescu, Enigma Otiliei. A fost foarte ușor, m-am descurcat. Am scris vreo opt pagini. Mai departe vreau să dau la Medicină. Chiar dacă nu am nevoie la admitere, eu am fost pasionată de Română și de limbile străine. Mi-am ales totuși Medicina pentru că mă identific mai bine cu această profesie. Îmi este indiferent dacă lucrările se corectează în județul nostru sau în alt județ. Până la urmă profesorii știu ce trebuie să facă", a declarat Maria Râpeanu (profil real).

"Subiectele au fost ­abor­dabile, mai ușoare decât la Simulare. Formularea subiec­telor a fost una mai explicită. Mai departe voi urma Facultatea de Electronică și Telecomunicații. Cred că voi lua peste 8,50. Cred că vom fi favorizați de faptul că lucrările vor fi corectate în alte județe și nimeni nu va ști cine sunt concurenții", a declarat Simona Nuță (profil real), scrie Opinia Buzău.

VEZI ȘI: BACALAUREAT 2015. SUBIECTE ROMÂNĂ. Reacțiile elevilor după BAC - exclusiv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel