Data publicării:
Avocatul Poporului îi răspunde lui Traian Băsescu privind Legea Educației
Avocatul Poporului spune că se va pronunţa asupra neconstituţionalității privind OUG nr. 49/2014 care modifică Legea educaţiei, după ce va primi şi punctele de vedere ale Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" şi ale Federaţiei Educaţiei Naţionale.
Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, s-a întâlnit, luni, cu profesorul Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor - CNR, care i-a transmis că, în cadrul întâlnirilor periodice pe care le-a organizat cu toţi rectorii universităţilor de stat şi private, a abordat modificările ce urmau a fi aduse Legii educaţiei, care s-au regăsit ulterior în OUG nr. 49/2014.
Preşedintele CNR a evidenţiat faptul că printre obiectivele care au stat la baza modificării Legii educaţiei au fost internaţionalizarea şi lărgirea plajei educaţionale, aspecte care justifică urgenţa adoptării modificării legislative, întrucât atât admiterea în facultăţi, cât şi admiterea la doctorat se desfăşoară în această perioadă.
Citește și: Traian Băsescu, scrisoare către Victor Ciorbea: Vă solicit...
Înainte de adoptarea OUG nr. 49/2014, punctele de vedere ale Uniunii Studenţilor din România (USR) şi Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR) au fost favorabile modificărilor propuse, în timp ce Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a exprimat un punct de vedere negativ pe marginea acestor modificări, se spune în comunicatul Avocatului Poporului.
"Majoritatea universităţilor au fost de acord cu modificările propuse", se mai arată în comunicat.
După adoptarea OUG nr. 49/2014, din cei 92 de membri ai Consiliului Naţional al Rectorilor, 88 de membri şi-au exprimat un vot favorabil faţă de schimbările efectuate.
"Punctele de vedere ale Universităţii «Babeş–Bolyai» din Cluj-Napoca, Universităţii de Vest din Timişoara şi ale Universităţii «Lucian Blaga» din Sibiu au fost introduse în răspunsul comunicat Avocatului Poporului. Universităţile din sectorul privat au susţinut în totalitate modificările aduse de OUG nr. 49/2014", se mai arată în comunicat.
Citește și: LEGEA EDUCAȚIEI. Universitatea Bucureşti cere rediscutarea OUG
În ceea ce priveşte funcţia de rector, preşedintele CNR a amintit că au rămas în vigoare prevederile Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, potrivit cărora, rectorul este ales de toate cadrele didactice şi de 25 la sută dintre studenţi, iar referitor la doctorat, el a subliniat faptul că nimeni nu a contestat valoarea şi importanţa doctoratului organizat în regim de frecvenţă redus, calitatea unei teze de doctorat fiind evaluată prin proceduri specifice, care rămân neschimbate, competenţele dobândite de absolventul de studii doctorale fiind cele care trebuie evaluate în vederea acordării titlului, şi nu forma de învăţământ.
Sorin Cîmpeanu a mai spus că, în ce priveşte utilitatea publică, s-a avut în vedere ca veniturile proprii să aibă un regim diferenţiat faţă de sumele provenite de la buget şi şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini Ministerul Educaţiei Naţionale în vederea elaborării metodologiilor specifice de aplicare a OUG nr. 49/2014.
Avocatul Poporului precizează că va avea în vedere argumentele prezentate, reamintind că în prezent se mai aşteaptă răspunsurile Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" şi ale Federaţiei Educaţiei Naţionale, urmând ca ulterior să se pronunţe şi asupra criticilor de neconstituţionalitate formulate.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, anunţa, în 10 iulie, că i s-a solicitat de către Traian Băsescu, Raluca Turcan, precum şi de Societatea Academică din România şi Alianţa pentru o Românie Curată să sesizeze Curtea Constituţională privind OUG 49/2014 şi analizează dacă sunt respectate condiţiile pentru aceasta.
Universitatea Bucureşti a cerut, în 11 iulie, Ministerului Educaţiei rediscutarea modificărilor la Legea educaţiei, criticând prevederile legate, între altele, de durata mandatului de rector şi de formula de reorganizare a învăţământului postliceal, dar şi pe cea care "creează premisele eliminării incompatibilităţilor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News