Avion prăbușit, compania Başaran. BOMBĂ: Cine se afla la bord
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Avionul privat turcesc Challenger 604, prăbuşit în Iran, aparţinea companiei Başaran Holding.

În aparatul de zbor se afla şi Mina Başaran, moştenitoarea firmei, care se întoarcea de la Dubai. Acolo își ţinuse petrecerea burlăciţelor.

Știrea inițială:

11 persoane au fost ucise duminică în urma prăbuşirii în sud-vestul Iranului a unui avion privat turcesc care zbura de la Sharjah, Emiratele Arabe Unite, la Istanbul, a anunţat un purtător de cuvânt al aviaţiei civile iraniene, citat de ISNA, relatează Reuters.

"Putem confirma că un avion privat turcesc care traversa spaţiul nostru aerian a dispărut de pe radar şi s-a prăbuşit în apropiere de Shahr-e Kord", a declarat Reza Jafarzadeh la televiziunea publică.

Iniţial, oficialitatea iraniană nu a putut oferi informaţii în legătură cu numărul de persoane aflate la bordul aeronavei.

Potrivit televiziunii de stat iraniene, un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă a declarat că avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă şi a luat foc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel