Avertizare ANM: Un val de praf asiatic din deșertul Karakum afectează România până vineri /foto
Un val de praf provenit din deșertul Karakum, situat în zona central-sud-vestică a Asiei, va afecta România până în noaptea de joi spre vineri, avertizează meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Conform ANM, în perioada 3 septembrie, ora 19:00, până pe 5 septembrie, ora 23:00, circulația aerului, predominant dinspre nord-est, va favoriza deplasarea unei mase de aer încărcate cu particule de praf din deșertul Karakum către estul Europei, inclusiv deasupra României.
Specialiștii precizează că acest fenomen va persista până în prima parte a nopții de joi spre vineri (5/6 septembrie), când masa de aer va începe să se îndepărteze de teritoriul țării noastre. Românii sunt sfătuiți să ia măsuri de precauție, deoarece particulele de praf pot afecta calitatea aerului și sănătatea publică.
"Comunicat cu privire la transportul de praf din partea central-sud-vestică a Asiei(zona deșertului Karakum) în zona României
În perioada 3 septembrie, ora 19 – 5 septembrie, ora 23, circulația aerului, predominant nord-estică, va favoriza avansul dinspre partea central-sud-vestică a Asiei (zona deșertului Karakum) a unei mase de aer încărcată cu particule de praf, către estul Europei și deasupra României.
Din prima parte a nopții de joi spre vineri (5 / 6 septembrie), masa de aer încărcată cu particule de praf se va îndepărta de țară.
Notă - mai multe date privind aceste informații pot fi consultate pe site-ul Serviciului de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS)", a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News