Data publicării:
Avertismentul lui Nelu Tătaru, după pandemie: Un moment care lasă URME. Să nu ne culcăm pe o ureche!
Nelu Tătaru, ministru al Sănătății în vremea de pandemie, a lansat un avertisment, după doi ani de la pandemie.
"Cred că fiecare dintre noi trebuie să înţelegem, ca profesionişti, că orice caz grav cu care ne-am întâlnit nu trebuie să impună limita şi trebuie să înțelegem că poate veni ceva şi mai grav. Când vorbesc despre acest lucru, vorbesc de momentul în care ne-am lovit de această pandemie, luând-o poate, la început, ca pe o infecţie respiratorie, dar în acelaşi timp am putut vedea, pentru momentul inițial, şi panica din sistemul medical pe care îl cunoaşte toată lumea, mai ales că era ceva necunoscut, cu care se confrunta toată lumea, nu doar România", a spus Nelu Tătaru, în cadrul dezbaterii online ”Doi ani de la primul lock-down. Riscuri și amenințări de sănătate în era post-COVID”, organizată de DC News Media Group.
"Nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche"
"Cred că suntem mai obişnuiţi acum cu astfel de confruntări, dar nu ar trebui să ne culcăm pe o ureche. Vedem că avem tot felul de reguli pe care încercăm să le respectăm, dar în acelaşi timp cred că sectorul acesta al bolilor infecţioase este un sector care ne poate oferi surprize. Fiecare dintre noi, ca profesionişti, ar trebui să înțelegem că este un moment care lasă urme, dar care ar trebui să lase şi învăţăminte", a mai spus fostul ministru al Sănătăţii.
Dezbaterea integrală, în materialul video de mai jos:
Pe 16 martie 2020, președintele anunța instituirea stării de urgență
”Dragi români,
Ne aflăm într-o situație cu care omenirea nu s-a mai confruntat în istoria recentă. Vom trece cu bine prin această grea încercare dacă luăm imediat cele mai drastice măsuri și înțelegem cu toții că severitatea lor este pe măsura gravității perioadei pe care o traversăm. Începând de astăzi se instituie starea de urgență pe întreg teritoriul României, pe o durată de 30 de zile", spunea atunci Klaus Iohannis.
La doi ani de la primul lockdown din România, starea de alertă s-a ridicat, nicio restricție nu mai e în vigoare și, contrar celor care spuneau că viața nu va mai reveni la normalitatea dinaintea pandemiei, iată că a revenit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News