Data publicării:

Avertisment sociolog: Decizia CCR aruncă țara în aer. Va fi greu de apărat statul național

Autor: Ion Voicu | Categorie: Politica
WhatsApp

O decizie luată în 26 februarie de Curtea Constituțională va face mai dificil de păstrat stabilitatea României. Hotărârea judecătorilor constituționali vine după ce în mediul politic se discută despre schimbarea legii partidelor. Acestea ar putea fi înființate fără a mai strânge în prealabil un număr minim de semnături. CCR  a decis că e neconstituțional pragul de 25.000 de semnături, adunate din 18 județe.

Sociologul Marius Pieleanu, fondatorul Institutului de Cercetare Avangarde, avertizează asupra riscurilor unui astfel de demers.

”Ultimele sondaje arată că România se îndreaptă spre un sistem cu două partide importante, unul de stânga și altul de dreapta, plus încă două formațiuni mai mici, de până în 6-7 procente, a declarat prof. Marius Pieleanu, pentru DCnews. Practic, se polarizează scena politică, așa cum s-a întâmplat în democrațiile consolidate. Dacă se dă drumul la înființarea de partide, va fi haos. Nu mai discut de problemele tehnice, când o să avem buletine de vot cât cartea de telefon... Dar scena politică sare în aer, se fragmentează. Vor fi și consecințe asupra coeziunii naționale”, spune Pieleanu.

”Nu am rezolvat marile probleme, e prea devreme pentru partide de nișă”

Reprezentanții societății civile susțin că relaxarea legislației va ușura exprimarea opiniilor, va crește participarea la viața politică și reprezentativitatea. Marius Pieleanu respinge aceste argumente. ”Ideologic, vorbind, nu avem sute de curente, ci doar cinci-șase: dreapta, centru-dreapta, centru-stânga, stânga etc. România nu se află în situația unor țări dezvoltate care își permit sute de partide. Poate acolo e nevoie formațiuni de nișă, care să vină cu propuneri de proiecte de nișă, specifice. Ori, noi nu am rezolvat, încă, marile probleme ale societății: sărăcia, lipsa infrastructurii, dezvoltarea industrială. Problema sărăciei trebuie gestionată la nivel național, nu o poți rezolva doar în București și Ilfov. Ce te faci că vor apare partide regio-locale, cum ar fi Partidul ieșenilor, al ardelenilor, al clujenilor? Acest gen de inițiative vor face greu de apărat caracterul național al statului”, concluzionează Pieleanu.

Inițiative în PSD și M10, pentru abolirea pragului

Decizia CCR vine după o sesizarea a ”Partidul Pirat”, o asociație care militează pentru libertate pe Internet și modificarea legii copy-right-ului.  Cei trei fondatori ai Partidului Pirat au contestat legea pe motiv că ar contraveni articolului 40 din Constituţie, care prevede că „cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”.

Deputatul Mihai Sturzu susține că are sprijinul PSD pentru inițiativa sa de modificare a legii partidelor, reducând la trei numărul de membri fondatori. Monica Macovei a susținut în campania pentru prezidențiale o inițiativă similară și spune că nu renunță la acest demers, deși a adunat deja 25.000 de semnături pentru înregistrarea M10 ca partid.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel