Data publicării:

Av. Liviu Fătu: Orice medic se poate trezi cu dosar penal dacă proiectul CMR pentru malpraxis devine lege

Autor: D.C.
WhatsApp
Medicii se aleg cu dosare penale dacă proiectul CMR devine lege. Imagine cu caracter ilustrativ, foto: Jonathan Borba, Pexels
Medicii se aleg cu dosare penale dacă proiectul CMR devine lege. Imagine cu caracter ilustrativ, foto: Jonathan Borba, Pexels

Avocatul Liviu Fătu, specializat în cazurile de malpraxis, atrage atenția medicilor că se pot trezi cu dosare penale, imediat ce ar intra în vigoare un proiect al CMR pentru schimbarea legii malpraxisului.  

”Potrivit unui proiect de modificare a Legii 95/2006 promovat și susținut de CMR, ar urma ca toate dosarele aflate în soluționare la comisiile de malpraxis, finalizate sau nefinalizate, să fie transmise în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, către ORGANELE JUDICIARE”, avertizează av. Liviu Fătu, pe pagina sa de Facebook.

Dacă proiectul respectiv se aprobă în forma propusă, toate dosarele aflate la comisiile de disciplină, cu excepția celor arhivate, a se vedea ultima teză a articolului propus, vor trebui redirecționate către organele judiciare, adică poliție sau parchet.

Dacă ești medic, ar trebui să îți pese!

Aceasta e singura variantă posibilă, explică av. Fătu, pentru că:

- Cel care a sesizat inițial comisia (pacientul) – nu are interesul să solicite să-i fie restituit un dosar nefinalizat si pentru care a plătit deja 3 000 – 4 000 de lei pentru expertiză. El vrea o soluție;

- Instanțele de judecată – în mod categoric nu pot primi aceste dosare, este total inacceptabil din punct de vedere procesual. Codul de Procedură Penală și Codul de Procedură Civilă reglementează în detaliu și limitativ modul de investire a instanțelor, rechizitoriul sau cerere de chemare în judecată;

- Despre judecătorul de drepturi și libertăți ori cel de cameră preliminară – nici nu poate fi vorba, funcțiile procesuale ale acestora fiind foarte clar și limitativ stabilite de Codul de Procedură Penală;

Așa că, singur loc unde vor putea fi retrimise aceste dosare, după ce aceste comisii își vor fi încetat activitatea, sunt POLIȚIA și PROCURATURA. Odată ajunse la poliție și procuratură, cu opis și adresă de înaintare, acestea vor trebui să facă ceva cu ele. Ce vor face? Cel mai probabil și, în logica Codului de Procedură Penală, le vor transforma în dosare penale (...).

P.S.

Dacă ești medic, chiar dacă acum, la acest moment, nu ai un dosar pe rolul comisiei de malpraxis, ar trebui să-ți pese de ce spun aici pentru că, așa cum e acum legea făcută, oricând poți să te trezești cu unul doar pentru că cineva are impresia că, profesional vorbind, ai făcut altceva decât crede el sau familia lui că trebuia să faci”, avertizează avocatul Liviu Fătu.

CMR vrea trimiterea în penal a medicilor sau nu înțelege noțiunile juridice?

Un proiect inițiat de Colegiul Medicilor din România pentru modificarea Legii 95/2006 a stârnit controverse, profesioniștii din Sănătate temându-se că va crește costul polițelor de asigurare, fără să ofere protecție medicilor și pacienților. De asemenea, au protestat medicii legiști, al căror rol în cazurile de malpraxis e transferat unor experți privați de către proiectul CMR.

De cealaltă parte, CMR susține că a încearcă modificarea legii pentru că nu sunt funcționale Comisiile de malpraxis, pe care le vrea desființate.

”Desființarea acestor comisii de malpraxis nu cred că e o idee rea, spune avocatul Liviu Fătu, dar nu așa.

SOLUȚIA corectă este menținerea în activitate a comisiilor de malpraxis până la finalizarea tuturor dosarelor, inclusiv a celor pe care aceste comisii le au pe rolul instanțelor de judecată, lucru scăpat total din vedere de inițiatorii acestui proiect. Eu personal am astfel de dosare în care comisiile de malpraxis sunt părți în dosare aflate în diferite stadii de judecată.

Dacă aceste comisii ar fi menținute în activitate până la finalizarea tuturor dosarelor si a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată toată lumea ar avea de câștigat:

ar fi apărate drepturile pacienților care și-ar vedea cererile soluționate, iar banii lor nu vor fi fost cheltuiți inutil;

medici nu ar risca dosare penale;

instanțele de judecată nu s-ar vedea puse într-o situație imposibilă respectiv ca una dintre părțile dosarului a „dispărut”.

Mă întreb dacă asta s-a dorit de către inițiatorii proiectului respectiv, trimiterea în penal a medicilor, sau doar, la fel ca în cazul definiției malpraxisului, e vorba de neînțelegerea unor noțiuni și instituții juridice. Oricum ar fi, inițiatorii proiectului ar trebui să evalueze cu mare atenție propunerea respectivă și să lămurească lucrurile”.

Citește și: Legea malpraxisului naște nemulțumiri pe bandă rulantă. Medicii riscă sume enorme de plată către firmele de asigurari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel