Autostrada Comarnic - Braşov: Sprijin de la Banca Europeană
Banca Europeană de Investiţii (BEI) este pregătită să sprijine proiectul autostrăzii Comarnic - Braşov, a declarat luni, la Palatul Victoria, vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
'(...) vom continua să colaborăm, să lucrăm cu ministerul pe care îl conduce, dar şi cu Ministerul Transporturilor, cu toată capacitatea pe care o avem pentru a sprijini proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov. Am indicat clar că suntem gata să sprijinim asta, din orice poziţie ne-am regăsi. Vreau să adaug faptul că acesta este un proiect mare şi complex. Din perspectiva parteneriatelor public-private, s-ar putea să nu fie chiar primul proiect cu care vrei să începi să ai un PPP (Parteneriat Public-Privat, n.r.). Pentru reputaţia României pe piaţa de PPP-uri, s-ar putea să începem cu ceva mai gestionabil, mai uşor din perspectiva pregătirii proiectului şi în felul acesta să putem construi această reputaţie, ca un loc unde se poate investi în siguranţă prin parteneriate public-private', a spus McDowell.
La rândul său, referitor la acelaşi subiect, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că România nu are probleme în a finanţa proiecte, ci în modul în care derulează programele finanţate.
'Discuţiile pe acest proiect (autostrada Comarnic-Braşov, n.r.) au fost demarate anul trecut. România nu a avut o problemă în a finanţa sau a găsi finanţare pentru un proiect sau altul. Principala problemă este modul în care se derulează proiectele. Din acest motiv am avut, de-a lungul timpului, multe exemple de prelungiri de acorduri de împrumut, pentru că pe fond documentele şi chiar proiectele nu erau gata în timpul planificat. Aşa că nu este problema de finanţare pentru Comarnic-Braşov sau alte proiecte din România. Vom vedea exact care este situaţia din discuţiile cu Ministerul Transporturilor. Sunt discuţii înaintate, după cum ştiţi, cu Banca Mondială pe această secţiune. Repet: nu problema de finanţare ne creează astăzi probleme', a susţinut Teodorovici.
[citeste si]
Recent, Ministerul Transporturilor a anunţat, într-un comunicat de presă, că termenele de referinţă privind impactul social şi de mediu pentru proiectul Autostrăzii Ploieşti - Braşov, din care face parte şi tronsonul Comarnic - Braşov, au fost evaluate în cadrul unei prime dezbateri publice. Lungimea totală a autostrăzii este de 110 kilometri, iar costurile sunt estimate la 1,565 miliarde de euro.
Proiectul de autostradă Ploieşti - Braşov este compus din două sectoare cu caracteristici de proiectare şi construcţie radical diferite: sectorul Ploieşti - Comarnic (sector de câmpie şi deal) respectiv Comarnic - Braşov (sector de deal şi munte).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News