Autorităţile filipineze împrumută unui parc din Singapore o pereche de acvile dintr-o specie ameninţată cu dispariţia
O pereche de acvile filipineze va fi trimisă în Singapore în cadrul eforturilor de conservare şi de reproducere a acestei specii emblematice pentru statul filipinez, ameninţată cu dispariţia, au informat luni oficiali locali, citaţi de DPA.
Cele două acvile, o femelă şi un mascul, denumite Geothermica şi Sambisig, vor ajunge în Parcul pentru Păsări Jurong din Singapore în data de 4 iunie, în cadrul unui acord privind un împrumut pe 10 ani încheiat cu Filipine, a indicat secretarul pentru mediu Roy Cimatu.
'Trimiterea celor două acvile în Singapore reprezintă o măsură de biosecuritate, pentru a asigura supravieţuirea speciei în cazul unor evenimente catastrofale, cum ar fi focarele de boli sau calamităţile naturale extreme care ar putea afecta habitatele lor din Filipine', a spus Cimatu. Geothermica (15 ani) şi Sambisig (17 ani) a fost crescute la Centrul pentru acvile filipineze din oraşul sudic Davao. Potrivit lui Cimatu, cele două păsări vor fi găzduite într-un areal de 20,2 hectare din Parcul Jurong, cel mai mare parc de păsări din Asia. Parcul găzduieşte circa 3.500 de păsări din 400 de specii, dintre care 20% ameninţate cu dispariţia. Potrivit estimărilor, există mai puţin de 400 de perechi de acvile filipineze în întreg arhipelagul filipinez, ca urmare a vânătorii şi a pierderii habitatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News