Autoritățile așteaptă ca valul COVID-19 să lovească. Arafat face recensământul medicilor din România
Autoritățile se pregătesc pentru valul doi de COVID-19 ce a început să lovească Europa și implicit România.
În contextul în care și reputatul profesor Alexandru Rafila a atras atenția că în lipsa unor măsuri România riscă în decembrie să ajungă la 10.000 de infectări pe zi, Departamentul pentru Situații de Urgență face o verificare a cadrelor medicale.
Potrivit Antenei 3, vorbim de liste numerice, nu nominale. Autoritățile se așteaptă ca în perioada următoare să avem un număr mult mai mare de infectări, astfel că autoritățile vor să știe câte cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus și nu pot astfel să se implice în vindecarea pacienților.
Totodată, sursa citată precizează că autoritățile vor să afle și câți medici au încercat să evite implicarea în aceste activități prin diverse metode, atât concedii prelungite cu plată sau fără plată.
La nivel național vorbim de probleme mari, în unele spitale medicii se plâng că nu există personal abilitat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News