Data publicării:
Viktor Orban minte mai rău ca Nehammer, încercând să blocheze aderarea Moldovei la UE
Premierul Austriei, Karl Nehammer, a oferit o justificare mincinoasă a veto-ului din Consiliul JAI care ne-a blocat accesul în Schengen-migranții care ar trecedin România în Austria. Cu toată aroganța sa imperială, Nehammer nu a avut tupeul să contrazică rapoartele Comisiei Europene, care arată că țara noastră îndeplinește criteriile de aderare.
Premierul maghiar, Viktor Orbán, care încearcă să blocheze începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, a mințit fără rușine în discuția sa cu presa maghiară, în deschiderea summit-ului celor 27 de state membre, de la Bruxelles.
Orbán susține că pentru a începe procesul de aderare Ucraina trebuia să îndeplinească mai multe condiții, dar că nu a îndeplinit nici una. Condițiile erau: reforma alegerii judecătorilor din curtea constituțională; verificarea Înaltului Consiliu al Magistraturii; întețirea acțiunilor împotriva spălării banilor; garantarea libertății presei; acțiuni împotriva corupției și a oligarhilor; și respectarea drepturilor minorităților naționale.
Liderul populist maghiar contrazice raportul de progres al Comisiei, care constată progrese în toate cele șapte domenii supuse analizei.
Cel puțin una dintre condiții a fost îndeplinită integral. În august 2023, de exemplu, Ucraina a promulgat o legislație care permite preselecția transparentă și bazată pe merit a judecătorilor Curții Constituționale, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei, începând procesul de implementare prin înființarea Grupului Consultativ de Experți și anunțarea concursurilor pentru Curtea Constituțională. Curtea Constituțională a Ucrainei este compusă din optsprezece judecători. Președintele Ucrainei, Parlamentul (Rada) și Congresul Judecătorilor din Ucraina numesc fiecare câte șase judecători ai Curții Constituționale în urma selecției competitive. Până acum, au fost selectați deja 15 dintre cei 18 judecători.
Veto-ul lui Orban nu ar afecta doar Ucraina, ci și Moldova, fiindcă procesul de aderare al celor două state se votează ”la pachet”.
Și Austria se opune începerii negocierilor de aderare la UE cu Ucraina şi Republica Moldova. Nehammer a formulat mai diplomatic noul său veto, invocând ”principii” și susținând că nu poate fi de acord cu o procedură accelerată, în care Ucraina ar primi privilegii pe care Bosnia-Herţegovina nu le are.
Atât Ungaria cât și Austria primesc însă ”privilegii” de la Rusia, cu care au contracte preferențiale pentru combustibil, iar firme austriece, inclusiv bănci importante continuă să facă profit la Moscova, ignorând sancțiunile internaționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News