Data actualizării:
Data publicării:

Austria, hub rusesc? Nehammer: ”Decizia mea nu se schimbă”. Tomac o spune direct: Blocajul servește Rusiei. Exercițiu jalnic de explicare

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
foto Agerpres
foto Agerpres

Eugen Tomac, europarlamentar PMP, a dezvăluit ce a vorbit cu Karl Nehammer, cancelarul austriac care a blocat intrarea României în Schengen. Deputatul european consideră că austriacul a făcut jocul Rusiei, neavând decât explicații fără fundament, descrise de acesta drept un exercițiu jalnic.  

”În Consiliul JAI din 8 decembrie, s-a intrat cu o propunere și s-a ieșit cu două decizii. Propunerea Comisiei a fost ca România, Bulgaria și Croația să fie primite în Spațiul Schengen, să se ridice controlul la frontiere în relația cu noi, pentru că îndeplinim criteriile, iar Consiliul JAI a luat decizia de a accepta Croația și de a respinge România și Bulgaria, lucru inacceptabil, pentru că aici deja nu mai avem un conflict politic, avem un conflict juridic în toată splendoarea lui și de aceea m-am adresat Curții Europene de Justiție” a spus europarlamentarul PMP Eugen Tomac în interviul acordat DCNews. 

Ce i-a spus Tomac lui Nehammer

Jurnalistul Val Vâlcu a remarcat că mișcarea Austriei nu a fost una apreciată nici măcar în interior: ”Dacă pornim de la premisa că a fost o mișcare electorală, ea s-a dovedit greșită. N-a câștigat, dimpotrivă, trăgând linie a pierdut mi se pare că nouă procente. Nu i-a adus voturi. Dar rămâne în discuție influența rusă, chiar în presa austriacă am văzut că se spunea că românii cred despre Austria că e un hub rusesc”. ”Putem spera și la o atenție sporită privind jocurile rusești ale lui Nehammer, având în vedere că sondajele arată că Occidentul este unit pe această temă?” a întrebat Val Vâlcu. 

Citește și: EXCLUSIV  Tomac, la masă cu Nehammer: Austria, motiv ascuns pentru care nu a acceptat România în Schengen. ”Act nedrept, am fost umiliți”

”Lucrurile trebuie privite dincolo de aparențe, iar, la ora actuală, noi avem o realitate. Eu sunt unul dintre puținii români care a avut prilejul să se întâlnească cu Nehammer înainte de votul din Consiliul JAI, sunt unul dintre puținii care a avut prilejul să-i spună direct în față, și o spun în premieră ce i-am spus lui Nehammer la Viena înainte de vot, i-am spus, pe lângă toate argumentele aduse de toți ceilalți colegi europarlamentari, că nimeni în România nu poate înțelege cum Austria, o țară cu care noi am cultivat o înțelegere bazată pe încredere de-a lungul timpului închide ușa în nas României, o țară cu vocație europeană, pentru că noi, ca români, am atins și am trecut acest test al maturității” spune Eugen Tomac. El a argumentat testul maturității prin votul dat lui Klaus Iohannis pentru funcția de președinte, acesta făcând parte din comunitatea germană a României.

Cui servește blocajul? Rusiei! 

”Am făcut apel la acest exemplu extrem de clar și de înălțător, în spirit european, cerându-i să nu ia accesul României în spațiul Schengen. Răspunsul lui Nehammer a fost unul ezitant: nu mă luați cu chestiuni emoționale, decizia mea nu se schimbă. Timp de două ore nu ne-a dat niciun argument cu privire la poziția pe care o are. Atunci mă întreb: cui servește acest blocaj, să ții 27 de milioane de cetățeni europeni în afara frontierelor, într-un moment în care Europa trăiește un război, când vedem cum tancurile rusești strivesc oameni pe stradă? Evident că poziția Austriei lasă loc de interpretări pentru că singurul câștigător este evident Rusia. Este clar că-n spatele acestei decizii nu există niciun argument, iar toate argumentele utilizate în spațiul public au fost exerciții jalnice de explicare a unor abordări care ne-au umilit într-un mod nejustificat” a mai spus Eugen Tomac, întărind că prin acest blocaj există un singur mare câștigător, respectiv Rusia. 

Vezi mai mult în video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel