Australia. Bărbat, atacat de rechin
Bărbatul australian atacat luni de un rechin în zona Cid Harbour din largul coastei nord-estice a Australiei, în apropiere de capătul sudic al Marii Bariere de Corali, a decedat în timpul nopţii, informează marţi dpa.
Atacul a avut loc în timp ce bărbatul de 33 de ani înota luni seară, împreună cu mai mulţi prieteni, în apropierea unei ambarcaţiuni private din regiunea Whitsundays Island. Locul incidentului se află în vecinătatea zonei în care doi turişti au fost atacaţi de rechini în două incidente separate petrecute într-un interval de 24 de ore în luna septembrie. În urma atacului, bărbatul a suferit răni grave la coapsa stângă, gamba dreaptă şi încheietura mâinii stângi. Personalul de pe ambulanţă i-a acordat primul ajutor pe ambarcaţiune, după care a fost transportat pe calea aerului la spitalul de urgenţă din regiune. Bărbatul a decedat în timpul nopţii, a anunţat marţi echipa spitalului de urgenţă.
Rechinii, uciși de autorități
Este cel de-al doilea deces în urma atacului unui rechin în Australia anul acesta. Ben McCauley, unul dintre salvatorii din elicopterul care a intervenit de urgenţă, a descris incidentul ca absolut oribil. 'A suferit mai multe răni grave, a pierdut o cantitate importantă de sânge şi a făcut un stop cardiac', a mai precizat acesta. În incidentele din septembrie, produse la o zi distanţă, o femeie de 46 de ani şi un băiat de 12 ani au fost atacaţi de rechin în regiunea Cid Harbour. Copilul şi-a pierdut piciorul în urma atacului, iar autorităţile au demarat o operaţiune în care au fost capturaţi şi ucişi şase rechini într-un interval de o săptămână. Regiunea Whitsunday Islands din apropiere de Cid Harbour este una dintre cele mai populare destinaţii de vacanţă din Australia, vizitată de peste 750.000 de turişti locali şi de peste hotare în fiecare an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News