Data publicării:

Australia a deportat o vietnameză care nu a declarat pe aeroport peste 4,5 kilograme de carne de porc

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Australia a anulat viza turistică a unei femei din Vietnam după ce aceasta a încercat să introducă ilegal în această ţară peste 4,5 kilograme de carne de porc, a declarat marţi ministrul australian al agriculturii, citat de DPA.

Femeia, în vârstă de 45 de ani, nu a declarat carnea de porc gătită la sosirea, sâmbătă, pe aeroportul internaţional din Sydney, a indicat ministrul Bridget McKenzie.

Vietnameza a fost trimisă înapoi în ţara sa şi i s-a interzis să se întoarcă în Australia timp de trei ani, a precizat McKenzie, adăugând că este prima dată când viza turistică a unui vizitator este anulată din motive de biosecuritate.

Autorităţile de la Hanoi au sacrificat circa 16% din populaţia de porci din Vietnam (aproximativ patru milioane de exemplare), a indicat un oficial guvernamental luna trecută.

Incidentul survine în contextul în care autorităţile australiene pentru agricultură şi biosecuritate depun eforturi susţinute pentru ca ţara să nu fie afectată de epidemia de pestă porcină africană, raportată în circa 19 ţări din Asia şi Europa.

"Dacă călătoriţi dintr-o ţară cu pestă porcină africană - vă monitorizăm", a declarat McKenzie reporterilor din Canberra.

Potrivit ministrului, o astfel de epidemie ar putea afecta puternic industria cărnii de porc din Australia, cu o cifră de afaceri de 5,3 miliarde de dolari australieni (3,6 miliarde de dolari SUA), şi cele 36.000 de locuri de muncă care depind de aceasta.

Australia are o populaţie 2,5 milioane de porci domestici, însă, potrivit estimărilor guvernamentale, de cinci ori mai multe exemplare trăiesc în sălbăticie.

Potrivit vameşilor australieni, o cantitate de 27 de tone de carne de porc gătită a fost confiscată din bagaje şi colete din luna februarie. Din acest motiv, proporţia de carne contaminată cu pestă porcină a crescut de la 15% în februarie la 48% în septembrie, a adăugat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel