Data actualizării:
Data publicării:

Aur pentru echipa Universității din București la concursul internaţional de matematică IMC 2019

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
universitatea_bucuresti
universitatea_bucuresti

Echipa Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București a obținut, în cadrul concursului internațional studențesc de matematică  International Mathematical Competition for University Students 2019  (IMC 2019 ) , trei medalii de aur.

Concursul a avut loc în perioada 28 iulie - 3 august 2019 la Blagoevgrad, Bulgaria, iar echipa Facultății de Matematică și Informatică a Universității din București, coordonată de lect. univ. dr. Gabriel Mincu, a fost alcătuită din studenții Robert-Andrei Bâra (anul I), Dragoș Manea (anul II) și Călin-Daniel Spiridon (anul II).

Festivitatea de deschidere a concursului, la care a participat întreaga echipă, a avut loc luni, 29 iulie 2019 și a fost urmată de trei întruniri ale juriului. În cadrul acestora au fost selectate problemele pentru concurs. La probele de concurs, care au avut loc marți, 30 iulie, și miercuri, 31 iulie, studenții au avut de rezolvat cinci probleme pe parcursul a cinci ore.

Vineri, 2 august 2019, studenții Universității din București au urcat pe podiumul competiției, în cadrul festivității de premiere și de închidere a concursului, care avut loc imediat după întrunirea finală a juriului, la care a participat din partea echipei UB lect. univ. dr. Gabriel Mincu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel