Data publicării:

Augustin Zegrean: Nicio stare de urgență nu justifică încălcarea Constituției!

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp
Augustin Zegrean
Augustin Zegrean

Fostul judecător Augustin Zegrean a explicat,joi, după votul de aprobare a decretului de prelungire a stării de urgență, că ceea ce a adăugat Parlamentul la text era oricum valabil, prin prisma prevederilor Constituției.

Augistin Zegrean s-a referit la posibilitatea restrângerii drepturilor și libertăților individuale, în condiții de stare de urgență:

”Parlamentul aprobă sau nu aprobă decretul de instituire a stării de urgență. Atât spune Constituția. Dacă Parlamentul ar fi respins, el nu s-ar fi aplicat. Ce a scris Parlamentul în plus, acolo? Orice ar fi scris, ori că n-ar fi scris, lucrurile sunt la fel, pentru că este evident că numai prin lege pot fi restrânse drepturile și libertățile fundamentale, pentru că așa scrie în art. 53 din Constituție. Trebuie, de asemenea, să existe o proporție între restrângerea dreptului și cauza care a determinat-o. Trebuie să fie necesară într-o societate democratică”, a declarat judecătorul, la Realitatea Plus, joi după-amiaza.

”Ce s-a întâmplat până acum în luna din urmă nu se poate spune că au fost restrânse drepturi prin Ordonanțe. Dacă vor să modifice legislație pentru perioada de criză, Guvernul trebuie să facă proiecte de legi care să fie trimise la Parlament pentru aprobare. Numai prin lege se pot restrânge drepturile. Sunt chiar unele drepturi care, constituțional, nici nu pot fi restrânse. Și dacă n-ar fi scris era același lucru. Ori că e criză, ori că nu e criză, Constituția trebuie respectată. Nicio stare de urgență nu justifică încălcarea Constituției”, a mai declarat fostul judecător constituțional Augustin Zegrean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel