Data publicării:
Augustin Viziru, despre relația cu fratele său, Lucian Viziru: Dacă spui ceva de el, te-ai nenorocit
Augustin Viziru a dezvăluit care este relația dintre el și fratele său, Lucian Viziru.
Augustin și Lucian Viziru erau, cândva, doi frați ce apăreau mai mereu împreună în lumina reflectoarelor. De o bună perioadă de timp, cei doi au luat-o pe căi separate, iar fanii s-au întrebat cum este relația dintre cei doi acum. Augustin Viziru a decis să facă lumină și să dezvăluie cum se înțelege cu fratele său, după ce Lucian Viziru s-a stabilit în Germania cu familia lui, iar acesta a rămas în țară.
Augustin Viziru a mărturisit că relația dintre el și fratele lui nu a fost foarte strânsă niciodată, însă nu ar accepta să audă vorbe urâte la adresa lui. Totodată, a punctat faptul că în primul sezon la ”Ferma” fratele său a fost motivația care l-a făcut să dea tot ce are mai bun.
„Eu și fratele meu nu am avut o relație de frați care să petreacă timp non-stop unul cu celălalt, dar, dacă spui ceva de el, te-ai nenorocit! În primul sezon, el a fost motivul principal pentru care am fost aproape de câștig (n.r. – la «Ferma»). După ce a intrat, pe parcurs, și ceilalți s-au dat la el, am decis să îi elimin pe rând. Au devenit scopul meu în viață și, până nu i-am adus unde am vrut eu, nu m-am lăsat. Îmi iubesc foarte mult fratele, familia și cred că este cel mai important lucru în viață. Fără familie, degeaba câștigi Oscar sau la Loto, nu ai valoare”, a declarat actorul pentru Viva.
Lucian Viziru vrea să se căsătorească
Deși a decis să se retragă din lumina reflectoarelor, Lucian Viziru a rămas unul dintre cei mai apreciați actori din România, dar și cel mai râvnit bărbat. Acesta a frânt inimile multor domnișoare, odată cu rolurile sale din celebrele telenovele românești, însă cea care i-a câștigat inima a fost Ema, colega lui de liceu.
Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de ani buni, iar în 2010 s-au și căsătorit. Aceștia au devenit și părinți, după ce Ema l-a adus pe lume pe băiețelul lor, Mihai. Aceștia au avut parte de o nuntă de vis, iar nașii au fost antrenorul Marius Lăcătuș și soția sa.
Deși au trecut 11 ani de atunci, Lucian Viziru are, din nou, planuri de nuntă. Acesta a declarat că anul acesta, în luna august, vrea să sărbătorească așa cum se cuvine anii petrecuți alături de Ema, în calitate de soț și soție.
Nu am mai fost în țară de patru ani, din păcate, sper să reușim să ajungem în august. Ne-am propus să facem și nuntă, că nu am putut să facem anul trecut. Poate ne iese anul acesta și poate că voi putea să mă însor, din nou, cu aceeași femeie, după zece ani. Nu știu cum facem noi să rezistăm, dar uite că ne iese, a spus Lucian Viziru la Vorbește Lumea, citează Spectacola.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News