Audieri în dosarul 'Turceni-Rovinari'. Ponta și Șova, la instanța supremă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) încep, marţi, audierile în dosarul 'Turceni-Rovinari', în care fostul premier Victor Ponta este acuzat de comiterea a trei infracţiuni.

Primul care ar urma să dea o declaraţie este Laurenţiu Ciurel, fost director al CE Rovinari, inculpat în dosar. La Instanţa supremă sunt aşteptaţi să se prezinte Victor Ponta şi senatorul Dan Şova.

La primul termen al procesului pe fond, judecătorii i-au întrebat pe inculpaţi dacă doresc să beneficieze de procedura simplificată, care presupune reducerea cu o treime a cuantumului pedepselor dacă îşi recunosc vinovăţia. Victor Ponta, senatorul Dan Şova şi Laurenţiu Ciurel au anunţat că nu doresc să apeleze la această procedură şi vor să dea declaraţii. Avocaţii celor trei au declarat că vor reaudierea martorilor care au dat declaraţii la DNA în cursul urmăririi penale şi doresc readministrarea probelor. Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălarea banilor, fapte săvârşite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat Ponta Victor-Viorel.

În dosar mai sunt trimişi în judecată senatorul Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi Şova şi Asociaţii, Laurenţiu Ciurel, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, şi Octavian Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel