Aţi câştigat din munca în străinătate? Ar putea conta la calculul indemnizaţiei pentru creșterea copilului
Autor: Liana Ganea | Publicat pe: 29 noi 2022, 17:15
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Ordonanța de urgență se află deja pe masa Guvernului.

Veniturile realizate în străinătate ar putea fi luate în calculul pentru indemnizația de creștere a copilului, după cum apare într-un proiect de Ordonanță de Urgență aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Proiectul urmărește să modifice Ordonanța de Urgență nr. 111 din 8 decembrie 2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor și, dacă va fi adoptat, atunci modificările s-ar aplica de la 1 ianuarie 2023.

Proiectul de act normativ prevede introducerea unui nou aliniat, conform căruia dacă, în aceeași lună, persoana realizează venituri atât în țară, cât și în statele care aplică Regulamentul, fără suprapunerea perioadelor de activitate și de venituri, se iau în calcul veniturile realizate în ambele țări

În prezent, „dacă persoana realizează concomitent venituri supuse impozitului atât în țară, cât și în statele care aplică Regulamentul, se iau în calcul doar veniturile realizate în țară”, prevede art. 3 alin. (5) din OUG nr. 111 din 8 decembrie. Este vorba despre Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. Potrivit notei de fundamentare, proiectul de ordonanță de urgență introduce suspendarea/încetarea plății indemnizației pentru creșterea copilului în situația expirării certificatului de încadrare în grad de handicap, în perioada concediului de creștere a copilului. O altă schimbare se referă la introducerea ca perioadă asimilată a concediului și indemnizației de acomodare, în vederea acordării concediului și indemnizației pentru creșterea copilului.

Ce trebuie ştiut

„Modificările propuse prin proiectul de act normativ se vor aplica de la 1 ianuarie 2023. Fac excepție prevederile care majorează perioada de netrasferabilitate de la o lună la 2 luni care se vor aplica pentru cererile de acordare a dreptului de indemnizație lunară depuse începând cu 1 ianuarie 2023 și pentru cererile depuse anterior, dar nesoluționate până la această dată, precum și prevederile referitoare la perioada obligatorie pentru înștiințarea angajatorului, de către angajat/angajată cu privire la intenția de intrare în concediul pentru creșterea copiilor.”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ. În justificarea urgenței de arată că „neadoptarea în timp util a măsurilor reglementate prin prezenta ordonanță de urgență va avea impact negativ asupra drepturilor sociale ale părinților care accesează concediul și indemnizația pentru creșterea copilului.”

În nota de fundamentare se mai arată că acest act normativ este necesar în vederea realizării demersurilor necesare pentru transpunerea Directivei (UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE, care are ca obiectiv general adaptarea și modernizarea cadrului juridic al UE, permițând părinților și persoanelor cu responsabilități de îngrijire să concilieze viaţa profesională cu viaţa de familie.

Astfel, Guvernul s-a văzut nevoit să discute în regim de urgență întrucât Comisia Europeană a lansat pe data de 21 septembrie 2022 o procedură de infringement pe această temă: „Având în vedere că la data de 21 septembrie 2022 Comisia Europeană a comunicat autorităților române scrisoarea de punere în întârziere în Cauza 2022/0388, respectiv deschiderea procedurii de infringement având ca obiect declanșarea acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligației de comunicare a măsurilor naționale de transpunere completă a Directivei (UE) 2019/1158, care necesită accelerarea procedurilor de adoptare a actelor normative de transpunere astfel încât să fie prevenită o acțiune contencioasă împotriva României”, se mai arată în nota de fundamentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?