Data publicării:
Atenționare despre carnea TOCATĂ. La ce să ai grijă când o cumperi și CÂTĂ ai voie să mănânci pe săptămână: Ăsta e adevărul!
La ce să fii atent când cumperi, când prepari și când mănânci carne tocată.
Sărbătorile sunt din ce în ce mai aproape, iar măcelăriile și comercianții de carne au rafturile pline. Carnea tocată este la mare căutare în această perioadă, dar există câteva detalii de care trebuie să ții cont când cumperi carnea și când o gătești.
În România, carnea de porc este la putere, iar iarna este vedeta sezonului și chiar dacă se regăsește într-o mulțime de preparate, trebuie să fii atent, pentru că este nocivă în cantități mari.
Carnea tocată - la ce trebuie să fii atent
Primul lucru la care trebuie să fii atent este compoziția cărnii. Ingredientele înscrise pe etichetă ne indică valoarea nutrițională a cărnii, iar printre acestea se regăsesc frecvent: șorici, zgârciuri, tendoane, organe sau bucăți de slănină.
Nu trebuie să trecem cu vedere nici aditivii alimentari, care se adaugă în mod intenționat și frecvent pentru îmbunătățirea aspectului culorii și a mirosului preparatelor, dar și pentru prelungirea termenului de valabilitate.
Cum gătești corect carnea tocată
Recomandarea medicilor este să o consumăm fără să o prăjim în ulei sau amestecată cu ceapă.
Tehnicile culinare de preparare folosite pot schimba un preparat sănătos într-unul nesănătos, astfel că ar trebui să nu mai apelați la prăjirea cărnii, chiar dacă este o metodă rapidă, gustoasă și convenabilă.
Gătiți carnea tocată la cuptor dacă vreți o variantă mai sănătoasă.
Cât de des e indicat să mâncăm carne tocată. Ce se întâmplă dacă mănânci carne tocată în exces
Pentru persoanele active, cu un stil de viață sănătos, care nu suferă de diferite afecțiuni, carnea roșie slabă, porc sau vită, poate fi consumată de două ori pe săptămână.
Cu toate acestea, specialiştii în nutriţie susţin că persoanele care consumă multă carne tocată îşi reduc drastic imunitatea organismului şi sunt susceptibile la infecţii cu bacterii periculoase, precum Salmonella sau E.coli, care se manifestă prin simptome neplăcute precum diaree, febră, greaţă, vomă, crampe abdominale.
Potrivit LiveStrong, tocăturile, în special cele bazate pe carne de porc, prin produşii de ardere a grăsimilor, au un efect devastator asupra fiziologiei globulelor albe din sânge.
De exemplu, consumul de carne tocată timp de 10 zile, chiar şi în cantităţi mici, scade imunitatea organismului cu circa 21% la femei şi cu 11% la bărbaţi şi sporeşte riscul apariţiei bolilor infecţioase.
Cantitatea este importantă, tocmai de aceea, pentru a preveni aceste probleme de sănătate, oamenii trebuie să mănânce maximum 120 grame de carne tocată pe zi, chiar dacă este produsă în cele mai igienice locuri.
Amatorii de sarmale, cârnaţi, tobă, lebăr nu trebuie să consume astfel de alimente mai mult de 10 zile consecutive.
În plus, carnea tocată este un aliment care provoacă indigestie, în special în cazul persoanelor cu afecţiuni biliare, pancreatice, hepatice sau gastrice.
Sarmalele, "farfuria ideală", dar în ce condiții
"Sarmalele pot reprezenta un fel de “farfurie ideală” în următoarele condiții:
- porția să fie de 3-5 bucăți, nu o oală întreagă
- carnea tocată să fie din pulpă de porc, care are puțină grăsime
- să nu fie adăugat la gătit ulei - de niciun fel!!
- să fie fierte în zeamă de varză / borș / suc de roșii
- smântâna să fie folosită ca decor
- să fie însoțite de ardei iute din belșug, ajută la stimularea metabolismului
În cazul în care țineți la siluetă, renunțați la mămăligă și consumați sarmalele ca fel unic la o masă. Ăsta e adevărul, Sărbătorile de iarnă nu sunt complete fără gust și fără miros… de sarmale. Ca să nu mai zicem că au și efect probiotic", este mesajul Mihaelei Bilic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News