Atenție, pescari! A început prohibiția la șalău, biban și scrumbie
Începând cu acestă săptămână, a început prohibiția privind pescuitul mai multor specii de pește în Delta Dunării.
Potrivit Ordinului privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului din acest an adoptat de ministerele Agriculturii şi al Mediului, în Delta Dunării a început prohibiţia pescuitului speciilor de şalău, biban şi scrumbie, în timp ce exemplarele de ştiucă pot fi capturate de pescarii recreativi/sportivi doar în sistem „catch&release”.
Prohibiţia la şalău şi biban a început luni, 20 martie, și va ține până pe data de 8 iunie, atunci când se încheie şi prohibiţia pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial în habitatele naturale şi în apele de frontieră româneşti.
Tot în această săptămână a început şi prohibiţia pescuitului în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor rizeafcă şi scrumbie, peşti care trăiesc în Marea Neagră şi urcă pe Dunăre pentru reproducere şi a căror capturare este interzisă pe sectoare ale fluviului.
Interzis la trei specii
Potrivit ordinului de prohibiție, în perioada 20-29 martie, inclusiv, pescuitul celor două specii este interzis de la Marea Neagră până la Chilia, în perioada 24 martie-7 aprilie, inclusiv, pescuitul acestor specii este prohibit pe sectorul de Dunăre de la ceatal Chilia până la Vadu Oii, în perioada 2-16 aprilie, inclusiv, de la Vadu Oii până la Chiciu, iar în perioada 11-28 aprilie, pescuitul scrumbiei şi al rizeafcii este interzis de la Chiciu până la barajul Porţile de Fier II, inclusiv pe braţul Gogoşu al Dunării.
„În perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei, folosind maximum 2 setci, în perioada 5 aprilie-14 aprilie 2023 inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management şi a Regulamentului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”, se precizează în ordinul de prohibiţie amintit de info-delta.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News