
În urma verificărilor făcute la mai mulţi comercianţi din zona Horezu, poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au întocmit nu mai puțin de șapte dosare penale după ce au găsit sute de produse contrafăcute vândute ca fiind „ceramică de Horezu”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
„Au fost verificaţi 10 operatori economici, ce îşi desfăşoară activitatea în oraşul Horezu, al căror obiect principal de activitate îl reprezintă comerţul cu amănuntul al produselor din ceramică, specifice zonei respective. Pentru neregulile constatate au fost întocmite şapte dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 102 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, constând în punerea în circulaţie a unor produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată. Au fost identificate şi ridicate un număr de 411 de produse contrafăcute, respectiv oale, farfurii, ulcioare, ceasuri, castroane, căni, în valoare de 6.600 lei. De asemenea, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. nr. 28/1999, cu amenzi în valoare de 21.500 lei, fiind confiscată suma de 1.919 lei, reprezentând încasări nefiscalizate. Totodată, a fost indisponibilizată suma de 58.000 de euro, sumă ce a fost identificată în numerar, în unitatea de vânzare, fără documente justificative”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.
Ceramica de Horezu este un tip unic de ceramică românescă, produsă manual în zona din apropierea Mănăstirii Horezu, din județul Vâlcea, fiind înscrisă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO din decembrie 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- În vreme ce Austria ne ține la distanță de Schengen, Franța și Germania ne vor membri UE de clasa a doua. Raportul aflat la Bruxelles
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Mircea Badea, despre Pescobar: Arată, vorbește și emană ceea ce ar trebuie să emane un om de afaceri adevărat în România
- Av. Adrian Cuculis, după cazul Donca: Cunosc cel puțin zece vedete autohtone serioase care au fost păcălite cu criptomonede
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- Guvernul pune prag de 2.000 de lei pentru plățile cash. Mircea Badea a răbufnit: Operațiuni absolut mizerabile
- 40 de investitori așteaptă cu înfrigurare decizia instanței pentru Călin Donca. Dorian Popa dezvăluie culisele investiției în parcul de fotovoltaice