Atentate DEJUCATE în Franța, făcute publice
Autorităţile franceze au dejucat de la începutul acestui an două proiecte de atentate, unul împotriva unei incinte sportive şi celălalt contra unor militari, a declarat duminică ministrul de interne, Gérard Collomb, transmite AFP.
'De la 1 ianuarie, noi am dejucat două proiecte de atentate, care nu erau încă în totalitate finalizate', 'în sud şi în vest', a afirmat Collomb pentru presa franceză.
El a explicat că gruparea jihadistă Stat Islamic încearcă să pună la cale 'atentate pe sol occidental pentru a-şi face uitată înfrângerea' militară în Irak şi în Siria.
Conform unei surse apropiate anchetei, bărbatul aflat în spatele primul proiect de atentat a fost arestat la mijlocul lunii ianuarie. El este un 'convertit' care avea 'veleităţi să ajungă în Siria', dar îşi propunea şi să atace o infrastructură sportivă.
Potrivit lui Collomb, celălalt atentat dejucat, în sudul ţării, viza forţele armate, 'dispozitive precum Sentinelle', operaţiunea armatei instituită în urma atentatelor din ianuarie 2015 de la Paris.
Urmăriri și arestări
Conform unei surse, potenţialul atentator, un bărbat de 33 de ani care jurase supunere Statului Islamic într-o înregistrare video, a fost inculpat şi încarcerat la mijlocul lui ianuarie.
Ministrul de interne a precizat că persoanele arestate erau 'urmărite' şi figurau în Fişierul semnalărilor pentru prevenirea radicalizării cu caracter terorist (FSPRT).
Collomb a mai declarat că, în prezent, trei moschei sunt închise în Fanţa - două în sud şi una în regiunea pariziană -, 'pentru apologie a terorismului'.
Începând din ianuarie 2015, 241 de persoane au fost ucise în atentate jihadiste comise pe teritoriul Franţei, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News