Atanasiu: Nu există închisori ale CIA în România
Fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu a declarat, marţi, că închisori ale CIA nu există şi nu au existat niciodată în România și s-a arătat surprins de faptul că subiectul apare cu o frecvenţă de un an.
"Mă surprinde că, la un interval de un an, un an şi jumătate, reapare subiectul cu închisorile CIA din România, care nu există (...) Au fost comisii parlamentare de anchetă, comisii europene de anchetă, anchete ale ONG-urilor din Europa şi Amercia şi nu au descoperit astfel de închisori", a spus deputatul PNL, citat de Mediafax.
El a arătat că este puţin probabil să fi apărut informaţii din interiroul României care să fi condus la prinderea lui ben Laden, dar a admis că este posibil să fi apărut informaţii de la serviciile româneşti, care sunt în teatrele de operaţii externe.
"În schimb, declar clar şi răspicat că, din toate cunoştinţele mele, nu există închisori CIA în România şi nici nu au fost", a spus Atanasiu.
El a adăugat că nu crede că se impune schimbarea nivelului de alertă teroristă în România pe termen scurt, el apreciind că prinderea lui ben Laden va aduce o relaxare, cel puţin pe termen scurt, în ceea ce priveşte activitatea al-Qaeda.
Membrii al-Qaida care au furnizat informaţii ce au condus în final la uciderea liderului reţelei teroriste, Osama ben Laden, au fost interogaţi în închisori secrete ale CIA din România şi Polonia, a relatat CBS News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News