Fostul director SIE Cătălin Harnagea, a explicat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că este posibil ca atacurile din Munchen să nu aibă la origine autori jihadiști.
"Se pare că de data asta lucrurile stau altfel. Sunt speculații care spun că a fost o lovitură a extremei drepte germane, care este foarte motivată, foarte militantă și extrem de înarmată. Există speculații, mai ales că se pare că unii dintre martorii din mall au spus că cei care au tras au țipat sloganuri împotriva străinilor, ceea ce nu respectă modelul jihadist islamist. De asemenea, lucrurile stau diferit față de forțele de ordine, pentru că nemții au o poliție extrem de bine coordonată și pregătită. Faptul că nici până la ora asta nu au fost găsiți, duce la concluzia că s-a produs și o extracție a celor trei din zona respectivă. Ceea ce iar nu coresponde modelului cunoscut al sinucigașilor, care preferă să moară cu multe victime, la locul atentatului. Deci sunt niște elemente care nu duc 100% spre un atac provocat de islamiști radicali."
În Bavaria, extrema dreapta este foarte puternică
"Trebuie avut în considerare și faptul că în Bavaria, extrema dreapta este foarte puternică, nu numai din Bavaria, dar și din fosta Germanie de Est. Problemele poliției și serviciilor interne sunt direct legate de activitățile acestei extreme drepte foarte dure", a explicat Harnagea.
[citeste si]
"Mai adaug că Germania nu a fost lovită până acum de o activitate teroristă, pentru că Germania nu este foarte activă în lupta împotriva Statului Islamic. Germania nu are trupe active, operaționale pe front. Germania susține o pregătire cât de cât tehnică a trupelor din Irak și din zona de impact cu ISIS", a conchis Harnagea, scrie Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol