Data publicării:

Atac la Paris. Principalul suspect îşi asumă fapta

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Surse apropiate anchetei au afirmat că principalul suspect în cazul atacului de la Paris își asumă fapta. 

Principalul suspect în atacul cu armă albă comis vineri la Paris, în apropierea fostului sediu al săptămânalului satiric Charlie Hebdo, şi-a asumat fapta în arest, au declarat sâmbătă surse apropiate anchetei, transmite AFP, scrie Agerpres.

Suspectul, un tânăr în vârstă de 18 ani născut în Pakistan şi sosit în Franţa în 2017, îşi asumă fapta pe care o plasează în contextul republicării caricaturilor (cu profetul Mohamed de către Charlie Hebdo, n.red.), pe care nu a suportat-o, a adăugat una dintre surse.

Șapte persoane reținute 



În arestul poliţiei franceze se află în prezent şapte persoane în cadrul anchetei privind atacul comis vineri, în care autorul a folosit un satâr, rănind două persoane. Cinci bărbaţi care se aflau într-o locuinţă din Pantin (suburbie a Parisului) a principalului suspect au fost arestaţi vineri seară.

Poliţiştii francezi au percheziţionat două presupuse domicilii ale principalului suspect, la Cergy şi Pantin.

Atacul comis vineri survine după ce Charlie Hebdo a făcut recent obiectul unor noi ameninţări după ce săptămânalul a republicat la 2 septembrie caricaturile cu profetul Mohamed, în perspectiva deschiderii, la 10 noiembrie, a procesului complicilor autorilor atacurilor jihadiste din ianuarie 2015.

Atacul de la Charlie Hebdo 

La 7 ianuarie 2015, fraţii Kouachi au atacat redacţia săptămânalului Charlie Hebdo cu arme de luptă, ucigând 12 persoane, printre care caricaturiştii Cabu şi Wolinski, după care au fugit.

Periplul lor s-a încheiat după câteva zile la o imprimerie din Dammartin-en-Goele, în apropierea Parisului, unde au fost lichidaţi într-o operaţiune de asalt a GIGN, unitatea pentru intervenţii speciale a jandarmeriei franceze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel