Data publicării:

Astronomii au descoperit o "ghiulea de tun" cosmică. Masa, echivalentă cu 13 planete Jupiter

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Hristo Fidanov, Pexels
Fotografie de la Hristo Fidanov, Pexels

Astronomii au descoperit "o ghiulea de tun cosmică", o planetă cu masa echivalentă cu 13 planete Jupiter. Este situată la 730 de ani lumină faţă de Pământ. 

Numită TOI-4603B, planeta are de trei ori densitatea Pământului şi de peste 9 ori densitatea lui Jupiter. Este şi foarte apropiată de steaua pe care o orbitează, făcând o rotaţie completă la fiecare 7,25 zile. 

"Este una dintre cele mai masive şi mai dense planete gigant pe care le-am descoperit până acum. Mai ştim doar de alte câteva planete atât de mari în spaţiu, astfel că trebuie să cercetăm mai mult pentru a înţelege procesele care au dus la formarea sa", a transmis echipa de astronomi condusă de Akanksha Khandelwal, de pa Laboratorul de Cercetare Fizică din India. 

În mod normal, există limite cu privire la masa maximă a unei planete. Asta pentru că, după o anumită limită, temperatura şi presiunea exercitate asupra miezului planetei ar fi suficiente pentru a porni fuziunea nucleară. Pentru o stea, masa minimă la care acest proces începe este de 85 planete Jupiter, moment în care atomii de hidrogen încep să fuzioneze şi să se transforme în Heliu. Limita superioară a masei unei planete este considerată a fi între 10 şi 13 planete Jupiter

TOI-4603b a fost zărită prima dată cu TESS, telescopul folosit pentru căutarea de exoplanete de către NASA, iar cercetătorii au concluzionat că are o masă de 12,89 ori mai mare decât Jupiter. Practic, asta înseamnă 14,1 grame pe centimetru cub. Prin comparaţie, masa Pământului este de 5,51 grame pe centimetru cub, iar a planetei Jupiter este de 1,33 grame pe centimetru cub. 

Această "ghiulea de tun cosmică" îndeplineşte toate criteriile pentru a fi clasificată drept o exoplanetă, însă se află la limita de masă care ar transforma-o într-o stea maronie pitică. Asta înseamnă că aceasta ar fi o lume importantă pentru a putea înţelege cum iau naştere aceste stele maronii pitice, şi cum se formează planetele uriaşe, dar şi cum evoluează relaţia lor cu stelele învecinate, scrie Science Alert

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel