Astrid Fodor rămâne primarul municipiului Sibiu după ce a câştigat procesul cu Prefectura
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Astrid Fodor rămâne primar al municipiului Sibiu, după ce Tribunalul a decis miercuri să anuleze ordinul fostului prefect, care a suspendat-o din funcţie în luna iulie. 

Decizia Tribunalului Sibiu este una definitivă. Fostul prefect al judeţului, Adela Muntean, o suspendase din funcţia de primar al municipiului Sibiu pe Astrid Fodor, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Municipiul Sibiu este condus începând din 19 iulie, ca urmare a deciziei Tribunalului din Sibiu, de Astrid Fodor, primarul ales. Ea a fost suspendată din 3 iulie până în 19 iulie, de către fostul prefect, Adela Muntean. Decizia instanţei din 19 iulie nu a fost definitivă şi a fost atacată de Prefectura din Sibiu.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a decis în 2015 că Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012 - 2014, când a ocupat simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de membru în consiliile de administraţie de la Colegiul German 'Samuel von Brukenthal' şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 37. Fodor a explicat că la momentul acela avea şi calitatea de consilier local, iar cadrul normativ de la acea dată o obliga ca în calitate de ales local să fie membru neremunerat în consiliile de administraţie respective.

Astrid Fodor a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Alba Iulia, care i-a dat dreptate în vara anului 2016. ANI a atacat cu recurs hotărârea de la Alba, iar Înalta Curte a emis în luna mai 2019 decizia de admitere a recursului ANI şi a trimis motivaţia către părţile în proces şi Prefectura Sibiu. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a fost suspendată din funcţie, în 3 iulie, de către fostul prefect, Adela Muntean, în baza sentinţei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel