Astăzi este Ziua Constituției României. Klaus Iohannis: ”Un far în vremuri tumultoase”
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Constituției României.
„Ziua Constituției marchează cu solemnitate momentul în care, în urmă cu 32 de ani, poporul român a consfințit ruptura definitivă de trecutul comunist, adoptând Legea fundamentală care a definit traiectoria noastră ca națiune democratică. La 8 decembrie 1991, cetățenii României și-au exprimat liber voința, stabilind bazele democrației noastre moderne.
Dincolo de semnificația sa istorică, această aniversare reprezintă și o oportunitate de a reflecta asupra principiilor și a valorilor care au stat la baza adoptării Constituției și care continuă să formeze temelia societății noastre. Legea fundamentală a marcat o tranziție esențială, consacrând drepturile și libertățile cetățenilor și stabilind limite clare pentru exercitarea puterii politice.
Foto: Agerpres
Ulterior, revizuirea Constituției în anul 2003 a reflectat evoluțiile semnificative din viața economică, socială și politică a României, precum și aderarea la Alianța Nord-Atlantică și integrarea în Uniunea Europeană. Aceste schimbări nu au fost doar formale, ci au reflectat un moment constituțional, o adaptare necesară apartenenței noastre la familia europeană și nord-atlantică”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Lege fundamentală, ghid esențial
„În acest context, Legea fundamentală a devenit un ghid esențial, un document care să ne amintească mereu de responsabilitatea noastră față de valorile fundamentale ale democrației. Nu este doar o Constituție a libertății și a victoriei împotriva sistemului autoritar, adaptată la realitățile contemporane, ci este și expresia unei continuități a idealurilor democrației liberale, regăsite în procesul de dezvoltare a societății românești, inclusiv în Constituția din 1923, al cărei centenar îl marcăm în acest an. Legea fundamentală trebuie să fie permeabilă pentru noile schimbări sociale și politice, și, totodată, trebuie să fie și un instrument viabil pentru cetățeni în apărarea drepturilor și a libertăților lor.
Foto: Agerpres
Constituția României reprezintă astăzi un far în vremuri tumultoase, un scut împotriva oricărei amenințări la adresa democrației și a valorilor noastre fundamentale, fiind vitală pentru consolidarea conștiinței civice”, a mai spus Klaus Iohannis.
Responsabilitate comună
„Legea fundamentală ne oferă cadrul optim pentru consolidarea contractului social dintre cetățeni și stat. În lupta împotriva extremismului și a populismului, educația civică este la fel de importantă precum textul constituțional însuși. Cetățenii bine informați și angajați în procesul democratic reprezintă o barieră naturală împotriva dezinformării și a manipulărilor.
Foto: Agerpres
Protecția oferită de o constituție democratică înseamnă însă și o responsabilitate comună. Cetățeni, autorități, reprezentanți ai clasei politice, cu toții să ne reafirmăm angajamentul pentru respectarea și promovarea principiilor consacrate în Legea fundamentală, astfel încât împreună să construim un viitor mai bun pentru România!”, a conchis președintele României, conform comunicatului transmis de presidency.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News