ASE Bucureşti, imobil pus la dispoziția autorităților pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19
Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti informează că a pus gratis la dispoziţia autorităţilor statului, pentru îngrijirea bolnavilor de COVID-19, imobilul centrului său de pregătire profesională din oraşul Covasna.
"Academia de Studii Economice din Bucureşti #solidaritate şi # implicare în lupta împotriva COVID-19 Academia de Studii Economice din Bucureşti se implică social în lupta împotriva COVID-19. Consiliul de Administraţie a adoptat şi transpus deja în practică un prim pachet de decizii în acest demers de solidaritate socială. ASE a pus gratis la dispoziţia autorităţilor statului, în scopul extinderii capacităţii locale de îngrijire a bolnavilor de COVID 19, imobilul Centrului său de pregătire profesională din oraşul Covasna, cu toate dotările existente (15 camere şi două apartemente cu dotări hoteliere şi grup sanitar propriu, săli de conferinţe şi de curs, în care pot fi amenajate saloane pentru bolnavi, bucătărie, spălătorii, alte utilităţi). Primii pacienţi au fost deja transferaţi spre îngrijire în imobilul oferit de ASE", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă Agerpres de către instituţia de învăţământ superior.
Servicii gratuite de asistenţă şi consiliere psihologică
De asemenea, ASE Bucureşti oferă, printr-un grup de experţi ai săi, servicii gratuite pentru antreprenorii români de consultanţă în afaceri, focalizate pe managementul crizei. Totodată, în sprijinul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, specialişti de la facultatea de profil de la ASE oferă tutoriale şi materiale de suport pentru utilizarea mijloacelor de învăţământ online, dar şi acces la resurse de interes pentru elevi, precizează sursa citată.
"ASE este alături de membrii comunităţii sale, aflaţi, împreună cu întreaga noastră societate, în momente pline de provocări, şi le oferă, prin psihologii şi specialiştii săi, servicii gratuite de asistenţă şi consiliere psihologică, pentru a traversa mai uşor această perioadă. ASE asigură prin site-ul instituţional www.ase.ro şi pagina sa de Facebook comunicarea transparentă şi informarea permanentă şi corectă a cadrelor didactice, studenţilor şi personalului administrativ în legătură cu evoluţia situaţiei generate de epidemia COVID 19, cu principalele decizii la nivel naţional, dar şi al conducerii ASE, care trebuie cunoscute şi respectate", se mai afirmă în comunicatul menţionat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News