În urmă cu 34 de ani, 3 luni și 23 de zile blocul sovietic se prăbușea, iar odată cu el 2 cele mai mari țări din Europa de Est și Centrală și-au dobândit independența deplină. 

Deși nu a fost suficient documentată situația economică a Poloniei în 1989 pentru acest articol, știm că România avea achitate datoriile externe, era una dintre cele mai importante țări exportatoare din Europa, dar și în restul lumii: de la livrarea de armament, forță de muncă specializată (ingineri, arhitecți, specialiști de toate felurile) și până la împrumutarea țărilor în curs de dezvoltare din diverse colțuri ale lumii. 

Anumite voci spun că am avut cel mai bun start dintre toate fostele țări socialiste, însă acele resurse ori au fost greșit manageriate sau risipite, ori suntem „mințiti”. Prima variantă sună mai plauzibil până acum.

Deși „ne crește PIB-ul de la o zi la alta”, deși am devenit, pe rând, „Tigrul Europei”, „Leul din Est al economiei” și multe alte apelative mai mult sau mai puțin atractive sau convingătoare, mediul înconjurător al românului de rând nu s-a schimbat prea mult.

Există și un trend cu colajele ce înfățișează imagini cu peisajele urbane comuniste, cu blocuri deprimante și fără spații verzi, cu infrastructură ciuruită de timp și de indiferență; cu toate acestea, Polonia investește în schimbarea acestui climat post-apocaliptic-socialist și demonstrează că se poate. 

Poate e o eroare de comunicare din partea cetățenilor români la adresa reprezentanților lor, sau poate că „pur și simplu, nu îi pasă nimănui”, însă în imaginile de mai jos se pot deduce câteva concluzii cu privire la direcția pe care o are Polonia ultimilor ani.

Polonia a înțeles că poate reduce presiunea de pe spitalele publice prin asigurarea unui mediu sănătos pentru cetățenii lor, reducând astfel numeroasele boli cauzate de un aer poluat. 

Polonia a mai înțeles că toleranța zero pentru afaceriștii imobiliari, care nu respectă legea, poate duce la un urbanism normal, sănătos și estetic.

Ce e și mai trist? Faptul că Bucureștiul a bătut recordul la poluare, că este probabil cel mai stresant oraș în care să conduci, să mergi cu bicicleta sau chiar pe jos, și tot nu vrem să ne gândim măcar la posibilitatea de a limita mersul cu vehiculul personal, de a crea mai multe spații verzi (căci dorim benzi pentru mașini sau parcări din ciment), dar și spații de agrement în aer liber (pentru că e mai important, mai ales pentru copii și tineri, să stea în casă decât în astfel de locuri).

Politica României în acest sens ridică un mare semn de întrebare: de ce nu avem așteptări mai mari de la noi? Până la urmă... mergem în Vest, sau în Polonia mai nou, și ne place cum arată totul; dar și cei din Vest au renunțat la confortul extrem la un anumit moment dat pentru a avea ce au acum -  asta pare că nu luăm în calcul.

De ce polonezii își apreciază istoria locală, arhitectura istorică și fac eforturi pentru a crea planuri urbanistice în favoarea cetățeanului și a conserva esența orașelor, nu doar a investitorilor imobiliari? Ce este și mai rușinos pentru România: Polonia merge în viteza a 5-a, multe dintre modificările văzute mai sus întâmplându-se în ultimii ani.

Între timp, este știut și faptul că PIB-ul nu reflectă și bunăstarea cetățenilor unui stat; Costul vieții din România a ajuns ca cel din Occident, însă calitatea serviciilor lasă cu mult de dorit.

În Polonia, cetățeanul pare să tragă pentru bunăstare, nu doar pentru PIB... și atât. 

În amintirea unui dialog cu un dezvoltator imobiliar din Popești-Leordeni, de acum câteva luni, după ce a fost întrebat „Ce fac mămicile cu cărucioare sau cu copii mici pe străzile din Popești unde nu există trotuar decât pe hârtie”, acesta a oferit un răspuns reprezentativ majorității: ridicarea din umeri, urmată de un „Nu știu” veritabil și „Dar uită-te și la ăla de pe partea cealaltă a trotuarului care a făcut!”... .

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News