Arta de a te reinventa. Noaptea Muzeelor la BCU Carol I
FLOWERGRAM – a smart oasis a fost conceptul sub care s-a desfășurat, în acest an, Noaptea Muzeelor la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, instituție care s-a dovedit un adevărat așezământ plin de energie, pentru cei care au pășit pe parcursul acestui eveniment în universul cărților și al florilor.
„Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” continuă tradiția. În fiecare zi căutăm căi de a ne reinventa, de a crea noi concepte care să aparțină secolului XXI, pentru a atrage generațiile tinere, ai căror membri vor purta cultura și educația mai departe. Ne dorim să magnetizăm fiecare nou vizitator, astfel încât toți aceștia să devină prieteni ai bibliotecii, ai cărților, ai studiului, a declarat Mireille Rădoi, directorul general al instituției.
2000 de vizitatori în câteva ore
„Peste 2 000 de vizitatori, călăuziți de o echipă de 15 ghizi, au străbătut spațiile noastre care povestesc istoria celor 132 de ani. Aceștia au fost surprinși de sunetele naturii care îi proiectau dintr-odată într-o oază verde, modernă, confortabilă, unde florile, cărțile și atmosfera prietenoasă i-au făcut să se întrebe dacă își mai doresc să plece spre altă destinație.
Flori, pergamente cu Actul fondator al Fundațiunii Universitare, aproape 700 de cărți, precum și fotografii profesioniste, realizate în acest cadru de vis, au fost darurile pe care Biblioteca le-a oferit vizitatorilor.
La lăsarea serii, lângă statuia ecvestră din fața BCU „Carol I”, a răsunat și surpriza noastră muzicală: trupa Trafic Greu a susținut un concert antrenant, o combinație de folk, rock și pop.
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” este instituția non-muzeală cu cele mai multe participări în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, aceasta fiind prezentă pentru a 11-a oară în maratonul cultural european. Parteneri: Floria, Biblioteca Sfântului Sinod, WOPA.” arată un comunicat BCU Carol I.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News