Armata franceză a început încărcarea pe trenuri a tancurilor Leclerc cu destinaţia România
Armata franceză a început, marţi, încărcarea pe trenuri internaţionale a 13 tancuri Leclerc care vor ajunge la baza militară Cincu din România, relatează AFP.
Această încărcare este „ultima etapă dintr-o operaţiune logistică complexă, ce a constat în transportul pe cale rutieră şi pe cale ferată a unui batalion blindat spre România”, a declarat pentru AFP colonelul Samuel (identificat doar cu prenumele, armata franceză interzicând publicarea numelor de familie ale membrilor săi - n.red.), responsabilul cu logistica la comandamentul Terre Europe-Continentale din Lille (nord). Obiectivul este întărirea misiunii sub comandament francez lansate la 28 februarie ca reacţie la ofensiva rusă în Ucraina.
Cele 13 tancuri şi „două echipamente de depanare din aceeaşi gamă” - cântărind fiecare, împreună cu camionul lor remorcă blindat, în jur de 100 tone - vor parcurge 'puţin peste 2.000 km', adică 'o săptămână de traseu, pe calea ferată, prin cinci ţări diferite ale Europei', a detaliat el.
„Sunt maşini de luptă puternice, dar (...) poziţionate într-o postură defensivă”, a precizat ofiţerul francez.
Primele convoaie, transportând vehicule blindate de luptă de infanterie (VBCI), au plecat la 18 octombrie de la baza militară din Mourmelon-le-Grand. În total, „suntem pe cale să transportăm de ordinul a 150 vehicule de luptă, împreună cu tot mediul lor”, adică „armamente, muniţii şi echipamente”, ceea ce „arată locul Franţei alături de aliaţii săi din NATO” în estul Europei, a afirmat colonelul Samuel.
Întrebat despre informaţiile din cotidianul Le Monde potrivit cărora Germania ar fi refuzat transportul acestor tancuri pe cale rutieră, obligând Franţa să închirieze trenuri, colonelul a răspuns că, 'de la început', armata 'prevăzuse să utilizeze calea ferată şi calea rutieră'. 'Opţiunea căii ferate a fost cea care a fost reţinută pentru a răspunde normelor tehnice, mai ales ale Germaniei, de greutate pe osie. Manevra logistică globală se face în timpul care a fost prevăzut', a precizat anterior pentru AFP colonelul Pierre Gaudilliere, purtător de cuvânt al Statului Major al armatei franceze, notează Agerpres.
Citește și...
Predicția lui Mircea Badea privind ce urmează după alegerile din SUA
Americanii au început să voteze marţi pentru alegerile organizate la doi ani de la scrutinul prezidenţial, numite şi alegeri de la jumătatea mandatului - 'midterms', care ar putea să le ofere republicanilor o majoritate în Camera Reprezentanţilor, să limiteze puterile preşedintelui Joe Biden pentru următorii doi ani şi să îi deschidă calea lui Donald Trump pentru a reveni la Casa Albă.
Mircea Badea a făcut un comentariu despre ce urmează după alegerile din SUA.
„Având graniță cu războiul, sigur că ne interesează poziționarea Statelor Unite ale Americii față de acest conflict. Dar pe americani îi interesează mai puțin războiul din Ucraina și cumva este firesc să fie așa. Sunt în altă parte a universului. N-au graniță cu războiul. Sigur că îi interesează și conflictul, dar prioritățile lor sunt inflația, economia, problemele diverse de natură financiară. Pe noi, aici, ne interesează mai mult războiul pentru că suntem în vecinătatea conflictului, dar nu cred că se schimbă ceva major. Sigur o Cameră va fi luată de republicani. Există șanse mari să ia și Congresul. Nu cred că se va schimba nimic major, în perioada următoare, în legătură cu abordarea SUA față de războiul din Ucraina”, a zis Mircea Badea.
„În schimb, în legătură cu inflația, lucru care, de asemenea, ne privește, nu cred că se va întâmpla absolut nimic, după alegeri, care să schimbe cursul. Inflația va deveni mai mare, iar criza economică va fi din ce în ce mai accentuată. Acest lucru ne influențează major și pe noi. Din punct de vedere economic, va fi foarte rău, adică alegerile din SUA nu vor schimba cursul lucrurilor. Inflația nu se va domoli, va fi din ce în ce mai mare și va fi dublată de o criză economică și mai gravă decât în prezent. Va fi foarte rău”, a mai spus Mircea Badea la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News