Armă împotriva Covid-19, înainte de apariţia vaccinului. Dr. Marţian: Rezultate promiţătoare
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Doctorul Bogdan Marţian, de la Spitalul Clinic Sanador, a vorbit despre cercetările care se fac pentru obţinerea unui ser cu care să se poată face imunizarea persoanelor, înainte de apariţia unui vaccin împotriva noului coronavirus.

Într-un interviu acordat DC News, dr. Bogdan Marțian, șeful Clinii de chirurgie generală de la Spitalul Clinic Sanador, a vorbit despre stadiul în care se află cercetarea pentru realizarea unui ser cu care să se poată face imunizarea populaţiei, înainte de apariţia şi fabricarea la scară largă a unui vaccin împotriva Covid-19.

"Există studii cu rezultate promiţătoare ale unor americani şi ale germanilor care vorbesc despre identificarea de anticorpi anti-Covid la persoanele care au trecut prin infecţie şi care s-au vindecat, şi dacă s-ar recolta sânge şi s-ar prelucra plasmă sau ser de la aceşti pacienţi s-ar putea injecta în jur de 200 ml, deci nu chiar puţin, din acest preparat şi s-ar putea obţine o imunizare a populaţiei. Rezultatele, cel puţin în etapa actuală, când cercetările sunt la început, sunt promiţătoare. Să vedem în ce măsură acest lucru poate fi aplicabil clinic şi mai ales în ce măsură poate fi aplicabil pe scară largă, astfel încât să obţinem nişte rezultate convenabile înainte de apariţia vaccinului", a explicat dr. Bogdan Marţian.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel