O genă esențială pentru funcționarea sistemului imunitar a fost descoperită. Potrivit cercetătorilor, gena Arih2 decide momentul în care sistemul imunitar trebuie să se activeze, pentru ca organismul să înceapă să lupte contra infecţiilor, precum și controla
Gena Arih2 este esenţială pentru supravieţuirea embrionului, informează oamenii de știință australieni. Cercetătorii au descoperit faptul că gena controlează funcţionarea sistemului imunitar, luând decizii de o importanţă critică, precum stabilirea momentului oportun pentru activarea acestuia pentru a reacţiona la o infecţie din organism. Descoperirea ar putea fi folosită pentru punerea la punct a noi tratamente contra infecţiilor cu riscuri grave, precum cele cu HIV, sau a altor maladii care cauzează inflamaţii cronice, precum artrita reumatoidă. Gena a fost descoperită în celule dendritice de o echipă de cercetători de la Walter and Eliza Hall Institute din Australia. Deşi sistemul imunitar funcţionează bine împotriva multor infecţii, anumite organisme şi-au dezvoltat mecanisme speciale pentru a scăpa sau pentru a contraataca sistemul imunitar, graţie cărora reuşesc să rămână în corp. Arih2 acţionează ca un sistem de atenţionare timpurie, care dă "alarma" dacă detectează organisme străine în corp. "Aceste organisme contrează reacţia imunitară - obosind celulele T care sunt stimulate din nou şi din nou de către infecţie până când devin epuizate sau până paralizează. Graţie acestei descoperiri noi, vom putea să blocăm acele mecanisme şi să revigorăm reacţia imunitară temporar pentru a stimula sistemul imunitar şi pentru a distruge acele infecţii", a spus medicul Marc Pellegrini. Potrivit cercetătorilor australieni, Arih2 are o structură unică, care îi permite să devină un excelent purtător al unor medicamente şi substanţe terapeutice, care să vizeze în mod direct bacteriile sau virusurile, fără să afecteze celelalte proteine din corp şi fără să cauzeze efecte secundare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol