Data publicării:

Arheologii din Egipt au descoperit 20 de sarcofage în apropriere de Luxor

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Arheologii din Egipt au descoperit alte 20 de sarcofage din lemn în apropiere de oraşul antic Luxor, a anunţat Ministerul pentru Antichităţi din această ţară, citat miercuri de BBC.

Arheologii din Egipt au descoperit alte 20 de sarcofage din lemn în apropiere de oraşul antic Luxor, a anunţat Ministerul pentru Antichităţi din această ţară, citat miercuri de BBC Sarcofagele, ale căror decoraţiuni în culori vii sunt încă vizibile, au fost descoperite în necropola Asasif din oraşul Teba, aflat pe malul stâng al Nilului.

Ele erau dispuse în două straturi suprapuse. 'Aceasta este una dintre cele mai ample şi mai importante descoperiri' făcute în ultimii ani, a precizat Ministerul pentru Antichităţi din Egipt. Mai multe detalii despre cele 20 de sarcofage vor fi prezentate într-o conferinţă de presă ce va fi organizată sâmbătă. Cele mai multe dintre mormintele din necropola Asasif, aflată în apropiere de Valea Regilor, datează din timpul Perioadei Târzii a Egiptului Antic (664 î.e.n. - 332 î.e.n.). Cu toate acestea, necropola găzduieşte şi morminte ce datează din prima parte a celei de-a 18-a dinastii egiptene (1550 î.e.n. - 1292 î.e.n.) din Noul Regat Egiptean, în care au domnit faraoni celebri, precum Amosis I, Hatşepsut, Tutmes al III-lea, Amenhotep al III-lea, Akhenaton şi Tutankhamon.

Săptămâna trecută, Ministerul pentru Antichităţi a anunţat că arheologii egipteni au descoperit o străveche 'arie industrială' pe malul stâng al complexului funerar de la Luxor. Acea arie industrială conţinea 'clădiri pentru depozitarea şi curăţarea ustensilelor funerare, dar şi numeroase obiecte din ceramică datând din timpul celei de-a 18-a dinastii egiptene', a dezvăluit acelaşi minister, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel