Arestarea soției lui El Chapo. Emma Coronel Aispuro ar colabora, de fapt, cu autoritățile

Controversă în cazul arestării soției lui El Chapo. Emma Coronel Aispuro, în vârstă de 31 de ani, ar colabora cu autoritățile.
După ce autoritățile americane au anunțat arestarea Emmei Coronel Aispuro, soția de 31 de ani a fostului lider al cartelului Sinaloa, Joaquín „El Chapo” Guzmán Loera, au apărut surse care spun că femeia ar colabora, de fapt, cu autoritățile.
Surse apropiate anchete au declarat pentru VICE că arestarea ar fi fost aranjată. Femeia s-ar fi predat și ar fi știut că va fi ridicată de oamenii legii, luni, pe Aeroportul Internațional Dulles de lângă Washington.
La mijloc ar fi un acord de cooperare, în baza căruia Emma Coronel Aispuro va furniza informații autorităților americane în schimbul clemenței în propriul caz.
Soția lui Joaquín „El Chapo” Guzmán Loera este acuzată de mai multe infracțiuni asociate traficului de droguri, dar și că și-a ajutat soțul să evadeze dintr-o închisoare de maximă securitate din Mexic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News



