Data publicării:

Arad: Program pilot de pregătire a dascălilor care vor susţine anul viitor titularizarea şi definitivatul

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad va derula, în premieră naţională, un program de pregătire a cadrelor didactice care vor susţine examenele de titularizare sau definitivat în 2020, pentru a creşte rezultatele la aceste concursuri, în condiţiile în care judeţul se află sub media naţională.

Inspectorul şcolar general, Anca Stoenescu, a declarat, vineri, că, în urma rezultatelor obţinute de candidaţi la examenul de definitivare în învăţământ, precum şi la concursul de titularizare, ISJ Arad propune activităţi remediale pentru cadrele didactice care se înscriu la aceste examene.

"Dacă ne uităm în trecut, ştim că Aradul nu s-a situat pe primele locuri la rezultatele examenelor de titularizare şi definitivat. De aceea, am venit cu propunerea desfăşurării unor activităţi remediale, astfel încât în 2020 să ne aflăm pe locuri mai bune la rezultate. Un prim pas în acest sens este implementarea unui program special de pregătire. Suntem singurul inspectorat şcolar din ţară care va avea în derulare astfel de activităţi, este o premieră", a spus Anca Stoenescu.

Programul va fi derulat în colaborare cu o firmă din Timişoara care, din 2006, se ocupă de formarea profesională a adulţilor. Firma va asigura logistica necesară, iar ISJ Arad va pune la dispoziţie resursa umană formată din inspectori şcolari şi profesori metodişti, dar şi săli de cursuri din şcoli.

Programul începe pe 1 octombrie şi va dura până pe 30 iunie anul viitor, iar în prima serie de pregătire vor intra învăţători şi educatori, peste 100 de cadre anunţând deja că se vor înscrie. Materiile la care vor fi pregătiţi sunt limba română, matematica şi limbile străine, iar programa va fi exclusiv de la concursurile de definitivat şi titularizare.

"Totul a plecat de la nevoia exprimată de candidaţi de a avea un program de pregătire. Mulţi suplinitori au încercat ani la rând să promoveze aceste examene şi nu au reuşit, dar au spus că şi-ar dori să existe o formă de pregătire. Programul nostru va include conceperea dosarului de înscriere la aceste examene, nu doar materia obligatorie. De-a lungul anilor am sesizat că mulţi candidaţi nu ştiu să întocmească dosarul", a declarat Anca Stoenescu.

Programul nu are un buget, motiv pentru care cei care se înscriu vor plăti o taxă lunară, care va fi stabilită în funcţie de numărul participanţilor la pregătire.

Conform conducerii ISJ Arad, la examenele de titularizare şi definitivat, rezultatele obţinute de candidaţii din judeţ sunt "de la mijlocul clasamentului în jos". De exemplu, la examenul de titularizare din acest an, dintre cei 454 de candidaţi care au predat lucrările scrise, doar 199 au reuşit să obţină note mai mari de 7, ceea ce înseamnă că 42% au fost admişi şi ar putea deveni titulari pe una dintre catedrele scoase la concurs.

În judeţul Arad există 4.600 de cadre didactice în şcolile publice, dintre care 3.600 sunt titulare pe posturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel