Data publicării:

Arad: Apel al unui primar ca localnicii să cumpere brazi de Crăciun în ghivece, pentru a-i planta în cimitir

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primarul comunei arădene Olari, Petru Răuţ, a lansat un apel către locuitori să cumpere brazi de Crăciun doar în ghivece, pentru ca ulterior să fie plantaţi în cimitir sau în parc.

Apelul a fost postat pe pagina de Facebook a Primăriei Olari, iar unii locuitori i-au răspuns deja edilului-şef că îi vor urma sfatul.

"Mai sunt puţine zile până la Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos. Fiecare membru al comunităţii noastre îşi va împodobi casa cum ştie mai bine şi mai frumos. Primăria Comunei Olari în parteneriat cu Parohia Ortodoxă din Olari recomandă achiziţionarea brazilor în ghiveci. Astfel, după ce trece această sărbătoare, bradul respectiv ar putea fi plantat în locuri amenajate (capelă, cimitire, parc etc.). Vă mulţumim pentru implicare", se arată în apel.

Contactat de Agerpres, primarul a spus că îndemnul său a avut deja parte de răspunsuri favorabile de la localnici, care l-au anunţat că vor cumpăra doar brazi în ghivece.

"Am vreo zece persoane care au spus că vor urma acest îndemn. Dacă adunăm chiar şi câteva zeci de brazi, e totuşi un câştig pentru comunitate, că oamenii oricum îi aruncau după sărbători. Ideea nu a fost a mea, ci a preotului nostru, care a venit şi mi-a spus că aşa am putea planta brazi în cimitire şi prin comună, că nu prea am găsit să cumpărăm", a declarat edilul-şef.

În comuna Olari sunt aproximativ 650 de case, cu 2.000 de locuitori, însă primarul spune că majoritatea sunt de vârstă înaintată şi în loc de brazi împodobesc crengi, astfel că nu se aşteaptă să se adune mai mult de o sută de ghivece de la localnici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel