Data publicării:

Arad: 11 elevi de la liceul unde s-a făcut deratizare, din nou la spital

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un număr de 11 elevi ai Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrun" din Arad au ajuns, luni, la spital, după ce au fost reluate cursurile. La liceu, orele au fost suspendate patru zile, din cauză că zeci de copii s-au intoxicat cu o substanță necunoscută, după deratizare, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad, Simina Roz, a declarat, luni, pentru sursa citatăcă începând de la ora 12, la spital au ajuns mai mulți copii cu simptome identice cu cele cu care s-au prezentat, săptămâna trecută, aproape 60 de elevi ai  Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrun".

„Astăzi au fost 11. Ei au fost azi la școală, pentru că s-au reluat cursurile. S-au prezentat cu cefalee, dureri abdominale, unii cu iritanții sau erupții cutanate. Au rămas internați un copil de 8 ani și unul de 18 ani", a spus Roz.

Alți doi copii au refuzat internarea, iar restul au plecat acasă cu recomandări medicale.

Întrebată dacă cei 11 elevi sunt la prima prezentare la spital după deratizarea care a avut loc la unitatea școlară, Simina Roz a spus că nu deține, momentan, astfel de informații.

Reprezentanții ISU Arad au transmis, luni seara, că un echipaj CBRN va face măsurători la liceu.

„În urma schimbului de informații cu Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Arad, inspectorul șef a ordonat trimiterea echipajului de cercetare Chimică, Biologică, Axiologică si Nucleară pentru efectuarea unor măsurători la liceul teoretic Adam Muller Gutenbrun. Măsurătorile se execută la corpul de clădire din Calea Timișorii", au transmis reprezentanții ISU Arad.

Un număr de 59 de elevi ai Liceului German din Arad au ajuns, săptămâna trecută la spital după ce, în timpul vacanței în şcoală ar fi fost făcută o dezinsecţie.

De marțea trecută, cursurile la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrun" au fost suspendate, iar luni s-au reluat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel