Data actualizării:
Data publicării:

Arabia Saudită, Oraşul Economic Regele Abdullah: Metropolă mai mare decât Washington, construită de la zero

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Un megaproiect anunțat în 2005 prinde contur în Arabia Saudită, urmând a fi finalizat până în 2020. Noul oraș Economic Regele Abdullah, construit de la zero și care va avea o suprafață de peste 180 de mii de kilometri pătraţi, este construit în proporție de 15%.

The King Abdullah Economic City/Orașul Economic Regele Abdullah, după numele fostului suveran saudit care a încetat din viaţă anul trecut, este unul dintre cele cele patru orașe noi pe care Arabia Saudită le construiește în cadrul unui proiect de anvergură, dorindu-se a deveni unul cele mai mari porturi, centre industriale, dar şi comerciale din lume.

Oraşul plasat la malul Mării Roșii va fi mai mare decât capitala americană Washington, iar construcţia lui va costa circa 100 de miliarde de dolari.

Casă construită cu 200 de euro. Ce chirie plătește locatarul

Presărat cu macarale, Orașul Economic Regele Abdullah, aflat la jumătatea drumului între Mecca şi Medina, două dintre locurile sfinte pentru musulmani, și la o oră distanță de toate capitalele din Orientul Mijlociu de mers cu avionul, va deveni locul unde două milioane de oameni îi vor spune "acasă".

Autorităţile saudite le promit celor dornici locuinţe de lux la preţuri accesibile, nenumărate mall-uri şi centre de agrement, dar şi şcoli de top, scrie romaniatv.net.

Oraşul îşi propune să devină un centru important de afaceri şi conferinţe, dar şi un obiectiv turistic în sine.

Întreaga metropolă se va concentra, însă, în jurul portului - unul dintre cele mai mari din lume. Acesta va fi echipat cu tehnologie de ultimă generaţie.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel