Aproximativ 500 de militari participă la exerciţiul interinstituţional CONCORDIA 19, în Covasna, Harghita şi Bucureşti
Aproximativ 500 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale participă, timp de o săptămână, la exerciţiul interinstituţional CONCORDIA 19, în judeţele Covasna şi Harghita, precum şi în municipiul Bucureşti.
Potrivit MApN, aceasta reprezintă o etapă de instruire interinstituţională, condusă de Statul Major al Apărării, şi are ca obiectiv principal dezvoltarea relaţiilor de cooperare, precum şi exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor de acţiune în comun ale forţelor din compunerea Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.
Planul activităţilor exerciţiului CONCORDIA 19 include o serie de secvenţe, în care militari din structurile de vânători de munte, CIMIC, apărare CBRN, medicină operaţională şi apărare cibernetică acţionează, alături de structuri specializate din cadrul MAI, SRI, SPP şi STS. Ceremonia de deschidere are loc, luni, la sediul Brigăzii 61 Vânători de Munte 'General Virgil Bădulescu' din Miercurea Ciuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News