Aproximativ 180.000 de români, afectaţi în fiecare an de anularea sau întârzierea zborului
Aproximativ 180.000 de români sunt afectaţi în fiecare an de anularea sau întârzierea zborului, iar suma pe care o pierd anual din drepturile de compensare pentru zboruri anulate sau întârziate pe care nu le solicită depăşeşte 35 milioane de euro, conform datelor FlightClaim.ro.
" Zilnic pe aeroporturile din România sunt anulate sau au întârzieri în medie 5-6 zboruri, ceea ce rezultă într-o medie de 500 de români afectaţi în fiecare zi. Peste 1.000 de zboruri cu astfel de probleme au fost înregistrate doar în ultimele 9 luni pe aeroporturile din România. Valoarea totală a compensaţiilor la care aceştia ar avea dreptul anual depăşeşte 35-40 de milioane de euro", se arată într-un comunicat remis Agerpres.
Potrivit sursei citate, în fiecare zi în medie 5-6 zboruri care aterizează sau decolează din România au întârzieri de peste 3 ore sau sunt anulate.
"Speriaţi de birocraţie sau de procedura dificilă, doar maxim 10% dintre românii aflaţi în situaţia unui zbor cu probleme ajung să îşi ceară drepturile de la companiile aeriene, iar restul de 90% renunţă să solicite compensaţiile de 250, 400 sau 600 de euro, în funcţie de distanţa zborului", precizează reprezentanţii FlightClaim.ro, companie care înregistrează zilnic între 20 şi 50 de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să îşi primească drepturile de la companiile aeriene.
Conform datelor Eurostat, la nivel european numărul zborurilor cu probleme a crescut în ultimii ani cu aproximativ 40%. În anul 2018 peste 4,5 milioane de pasageri au fost afectaţi de anularea sau întârzierea zborurilor, ceea ce se traduce printr-un total al compensaţiilor de aproape 2 miliarde de euro. Valoarea medie a compensaţiilor per pasager este de 422,85 euro.
De la începutul anului şi până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat peste 180 de zboruri care au întârziat minimum 3 ore sau au fost complet anulate, dar şi luna august când aproape 170 de zboruri au fost întârziate sau anulate, în special zboruri low-cost sau charter. De asemenea, o parte dintre zborurile de linie întârziate au produs şi pierderea conexiunilor, astfel că tot mai mulţi pasageri care zboară către destinaţii exotice şi îndepărtate încep să solicite compensaţia de 600 euro/persoană.
Cele mai multe zboruri întârziate şi anulate au fost înregistrate de compania Tarom, dar şi de companiile low cost Wizz Air, Ryanair şi Blue Air, precizează FlightClaim.ro, iar destinaţiile cu cele mai frecvente întârzieri sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca şi Londra.
FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obţine compensaţiile legale de la companiile aeriene. Compania este prezentă pe piaţa europeană de 3 ani. FlightClaim.ro a obţinut până acum compensaţii pentru peste 40.000 de pasageri din întreaga Europa şi pentru peste 10.000 de pasageri din România.
FlightClaimEU.com este o companie olandeză fondată de un fost bancher din Olanda, cu afaceri în 16 ţări din Europa, parte din grupul de firme Claims Corporation Network, cu activitate în domeniul compensaţiilor pentru clienţi pe RCA, CASCO şi alte tipuri de asigurări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News